duminică, 12 decembrie 2010

Mănăstirile rupestre din Orheiul Vechi






Share/Bookmark


În primele secole ale erei lui Cristos în spaţiul carpato-nistrean îşi fac apariţia primii creştini.

Printre ei se remarcau părtaşii episcopului Audias, care în sec.IV, fiind exilaţi de către impăratul roman în Schitya Minor (Dobrogea actuală), au trecut la nord de Dunăre, unde au întemeiat o mulţime de mănăstiri, în sânul cărora, după spusele autorului Epifanios, "înflorea regula călugărească".

După tradiţia creştină timpurie, aceste mănăstiri nu puteau fi altele decât cele rupestre. Or, în această ordine de idei, regiunile pruto-nistrene ofereau posibilităţi enorme, dat fiind faptul ca aici existau spaţii întinse cu rupturi calcaroase de care aveau nevoie călugării creştini.

Pentru comunităţile creştine timpurii se potriveau de minune şi condiţiile din cadrul microzonei Orheiul Vechi.

Această zonă misterioasă, coborâtă parca din ceruri, cu un caracter rupestru pronunţat în stare să favorizeze monahismul primar şi sihăstria, izolată într-un fel de lumea mare, îndepărtată de centrele aglomerate ale Imperiului Roman, retrasă de la căile comerciale intensive, era benefică pentru statornicirea comunităţilor creştine timpurii.


In procesul de căutare a Mântuitorului acestia nu puteau să ocolească o regiune dumnezeiască cum era cea din văgăuna de lângă actualele sate Butuceni şi Trebujeni.

În malurile prăpăstioase ale Răutului la începutul erei lui Cristos trebuiau să existe o mulţime de caverne mai mici sau mai mari, săpate în stâncile calcaroase de către autohtonii acestor plaiuri.


Geto-daci, traci vechi sau alte triburi preistorice, erau în căutarea mijloacelor mai eficiente de apărare în vremurile grele, şi în procesul de edificare a unei spiritualităţi cât mai desăvârşite, si pătrundeau în interiorul stâncilor, pentru a se face una cu piatra, pentru a se afla cât mai aproape de divinitate.

Creştinii din jurul anilor 300-400 p.Chr. probabil au valorificat şi peşterile existente la acea vreme în valea Răutului, la fel ca şi pe acelea din alte regiuni similare a bazinului Nistrului Mijlociu (Saharna, Ţâpova, Japca, Socola etc.), lucrând cu ardoare la săparea în piatră a unor locaşuri noi de cult religios.

Lumina creştină, odată aprinsă şi statornicită pe aceste meleaguri, nu mai putea fi stinsă, determinând pentru multe secole înainte şi calea oamenilor pământului din preajma locului.

În epoca migraţiilor popoarelor viaţa creştină din cavernele Orheiul Vechi devenea eternă şi sacră, în urma statornicirii unei spiritualităţi profunde, care a supravieţuit timpul cu nenumăratele sale secole şi istoria cu multiplele sale neamuri aflate în mişcare, în trecere, inclusiv prin această zonă aleasă de Dumnezeu.


În perioada medievală, complexele rupestre de la Orheiul Vechi au evoluat foarte mult. Intensificarea vieţii monastice i-a determinat pe călugări să adâncească vechile peşteri, să le reamenajeze în conformitate cu canoanele religiei creştine, să construiască în stâncă alte peşteri noi, chilii pentru sihăstrie, biserici subterane şi galerii cu multiple încăperi monastice.

La etapa actuală unele complexe rupestre sunt păstrate relativ bine, altele însă au fost deteriorate într-o măsură mai mică sau mai mare de intemperiile istoriei sau de cataclismele naturale, în special, de cutremurile de pământ, atât de frecvente în această zonă.

Analiza stâncilor de la Orheiul Vechi arată că pe parcursul secoleleor s-au prabuşit în apele Răutului zeci de chilii monastice, de la care astăzi pot fi urmărite doar unele segmente de la bază lor.

Cu toate acestea, multe complexe rupestre au ajuns până la noi în stare bună, reprezentând un adevărat şirag de mărgăritare în cadrul complexului muzeistic din valea Răutului.

În rezultatul evoluţiei îndelungate multi-seculare, locaşurile rupestre de la Orheiul Vechi sunt definitivate în forma actuală prin sec. XV-XVII.

Aceste complexe sunt dislocate în două sectoare: în malul de nord al promontoriului Butuceni, şi în malul opus al râului (Ruptura Bacotei) la sud de promontoriul Butuceni.

Din punct de vedere arheologic în zona se evidenţiază şase complexe rupestre care cuprind în total circa 100 de încăperi monastice creştine.

Dintre acestea, două complexe aflate în malul de nord al promontoriului Butuceni (Mănăstirea Peştera şi Mănăstirea lui Bosie) reprezintă mănăstiri bine delimitate, cu biserici subterane şi galerii cu chilii adiacente pentru călugări.

Celelalte patru complexe rupestre (Peştera, Holm, Stânca Corbului şi Chilior), mai modeste ca proporţii, alcătuite din chilii, sepărate pentru sihaştri sau galerii, etajate pentru comunităţi monastice mai mari, impresionează nu mai puţin decât primele două.

Cati oare nu stiu ca meleagurile romanesti au primit cununa crestina de la insusi Andrei, cel dintii chemat dintre Apostolii Mintuitorului.

Primele secole au insemnat o serie de manastiri si lacasuri crestine intemeiate, uneori sub protectia stapinilor acestui pamant, alteori in locuri pustii, locuri in care slujitorii Domnului se retrageau pentru a-I asculta poruncile.

Una din zonele alese de primii crestini a fost si Orheiul Vechi. Departe de centrele comerciale ale putredului Imperiu Roman, Orheiul pare coborit din ceruri. La inceput existau aici o serie de pesteri sapate in calcar. Unele din aceste pesteri faceau parte din complexele de aparare de pe vremea dacilor.

La vremuri de invazie, comunitatea se retragea aici. Intrarea in pesteri era, practic imposibila fara acceptul aparatorilor. Intr-o sala mare in care existau resurse de mincare si apa se putea ajunge doar prin niste culoare stramte, pe unde nu puteau intra mai mult de doua persoane o data.

Apoi sala mare avea niste ferestre la inaltime pe unde eventualii urmaritori nu puteau intra, dar de unde, aparatorii, puteau lovi cu sageti, sulite sau alte proiectile.

Alte pesteri erau folosite de sacerdotii daci pentru reculegere, pentru apropierea lor de zeii pagini de demult. Toate aceste complexe rupestre au fost preluate de crestini care le-au adaptat propriilor nevoi spirituale.

Calugarii au adincit lacasurile rupestre si le-au facut proprice pentru ritualurile crestine. La ora actuala se cunosc peste 100 de incaperi monastice, biserici subterane si chilii adiacente pentru frati.

Cel mai reprezentativ complex este Manastirea lui Bosie, alcatuita din galerii amenajate, o biserica rupestra, cu naos si altar si chilii pentru calugari.

Pe unul din peretii bisericii exista u inscriptie in limba slavona care spune: “ Aceasta manastire a facuto robul lui Dumnezeu, Bosie, pircalabul de orhei, impreuna cu sotia si copiii sai, spre cinstirea lui Dumnezeu, intru iertarea pacatelor sale. Selevestru, anul7173 (1665). Iar pe un alt zid se gaseste scris in limba romana, in alfabet chirilic:

“Acestu zapis l-au facutu Vasile Adeescu si cu azmerita Leca in zilele lui Constantin Voda, candu au ernat Ucraina in Ivance si au fost Steta hatman la Ucraina si noi am ernatu atuncie aicie. Leato 7198 (1689, n. n), noiembrie 20.”

Interesant este faptul ca inscriptiile sunt gravate deasupra altora, mai vechi, despre care nu se stie aproape nimic. Din cauza deteriorarilor, s-au pastrat doar unele semne ciudate, cruci arhaice si litere fara nici o legatura intre ele.

Ce au vrut sa spuna oare vechii locuitori ai pesterilor orheiene, probabil ca nu vom afla niciodata. Nu putem face nimic altceva decit sa ne lasam cuprinsi de amintirile celor care traind aici, au incercat sa fie cit mai aproape de Dumnezeu.

sursa