marți, 30 noiembrie 2010

St Joseph - His Life

The Nativity Story 1/10

St. Michael Novena - Prayer of the ArchAngel

Novena to Saint Jude

POWERFUL PRAYER IN URGENT NEED

Saint Joseph: A Hidden Life from "Who Cares About The Saints?" with Fr. ...

Do you have a special need?

Saints Raphael Nicolaos Irene of Mytilene



Share/Bookmark

duminică, 28 noiembrie 2010

Into Temptation - Movie Trailer


FILMUL INTREG PE CYBERSHAMANS.BLOGSPOT.COM
Share/Bookmark

The Real Mary Magdalene ( 1 of 5 )

The lost Gospel of Mary Magdalene



Share/Bookmark

LAS 3 ORACIONES DIARIAS DE PROTECCION

vineri, 26 noiembrie 2010

CARTE CRESTINA


CARTE CRESTINA

Sorin Dumitrescu

"PACHETUL FORMATIV - ANASTASIA"



A trecut prea putin observat un eveniment editorial remarcabil, semnalat doar de cateva reviste culturale cu tiraje restranse, eveniment care continua si astazi sa uimeasca publicul avizat. Este vorba despre lansarea pe piata romaneasca de carte a unui corpus compact de autori si titluri din literatura crestina, numit "Pachetul formativ al Editurii Anastasia".

Initiativa ii apartine lui Sorin Dumitrescu si a debutat inca de la sfarsitul anului trecut.
Fondata in 1990 de pictorul Sorin Dumitrescu, Editura Anastasia a fost botezata astfel dupa numele Sfintei Mari Mucenite Anastasia, pe care Biserica Ortodoxa Romana o praznuieste in fiecare an pe 22 decembrie, data la care, cu mai bine de doua decenii in urma, romanii si-au castigat libertatea cu pretul sangelui.

Inca de la bun inceput, aceasta casa editoriala, oarecum singulara in peisajul romanesc contemporan, si-a asumat rolul delicat, si deloc profitabil, de a tipari exclusiv literatura religioasa, eseistica si teologie ortodoxa. Spre bucuria editorului Sorin Dumitrescu, incercarea a avut succes, dovada ca editura continua sa existe dupa 20 de ani, iar catalogul editorial a adunat o colectie impresionanta de titluri si autori, fie ca este vorba de traduceri sau carti romanesti.
CARTE CRESTINA
Editorul a luat hotararea de a initia acest proiect numit "Pachetul formativ - Anastasia", ca urmare a solicitarilor tot mai insistente adresate de librari pentru volumele aparute mai ales in prima jumatate a anilor '90, si ale caror tiraje se epuizasera de mult. Dar acelor volume, de mare succes la vremea respectiva, editura le-a adaugat titluri si autori mai noi sau carti inca netraduse in limba romana pana acum.

Seria a fost deschisa cu volumul de "Epistole" ale Sfantului Grigorie Palamas si a continuat cu aparitii periodice destul de frecvente, amestecand intr-un dozaj bine articulat reeditarile cu noutatile editoriale. In clipa de fata, colectia a ajuns la 31 de aparitii si continua sa se imbogateasca.

Printre autorii sau titlurile cu mare impact la public se numara: Vladimir Lossky - "Teologia Mistica a Bisericii de Rasarit", Maica Alexandra (Principesa Ileana) - "Sfintii Ingeri", Paul Evdokimov - "Iubirea nebuna a lui Dumnezeu", Leonid Uspensky - "Teologia Icoanei in Biserica Ortodoxa", Sandu Tudor - "Imnul - Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului", Pavel Florensky - "Iconostasul", Christos Yannaras - "Heidegger si Areopagitul" sau Nichifor Crainic - "Dostoievski si crestinismul rus".

Desi tiparite in conditii grafice remarcabile, majoritatea cartilor au preturi modice, fapt ce demonstreaza ca editorul nu urmareste sa faca profit pe seama unei astfel de initiative culturale, mai mult decat laudabile.
CARTE CRESTINA
Unul dintre marile succese ale Editurii Anastasia il reprezinta eseul "Iubirea nebuna a lui Dumnezeu" de Paul Evdokimov, probabil cel mai important filosof rus al crestinismului modern. Prima editie in limba romana, aparuta la aceeasi editura si reeditata acum, dupa 17 ani, a vazut lumina tiparului inca din 1993, in traducerea actualului ministru de Externe, Teodor Baconsky, si cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintiei Sale dr. Laurentiu Streza, astazi Mitropolit al Ardealului.

Alaturi de Nicolai Berdiaev, Vladimir Lossky, Leon Chestov, Dimitri Merejkovsky, Serghei Bulgakov, Vasili Rozanov si Vladimir Soloviev, Paul Evdokimov a facut parte din stralucita generatie de ganditori religiosi rusi emigrati in apusul Europei dupa revolutia bolsevica din 1917.

Alegand Franta ca loc al exilului pana la capatul vietii, cei mai multi dintre acesti intelectuali crestini, ca si Evdokimov insusi, au tinut cursuri la Institutul de Teologie Ortodoxa "Saint Serge" si au format ceea ce s-a numit mai tarziu "Scoala de la Paris".

"Iubirea nebuna a lui Dumnezeu" este un eseu de o frumusete asemanatoare cu aceea a unui poem clasic. El pleaca de la ideea de baza, exprimata de Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Romani, anume ca Tatal si-a dat Fiul pe mana lumii, ingaduind suferinta si sacrificiul Acestuia pe cruce, din iubire pentru noi, creaturile Sale.

Daca un Parinte este in stare sa Isi sacrifice propriul Fiu, din iubire si dorinta de mantuire, adica de salvare a sufletelor creaturilor Sale, atunci aceasta iubire devine, dupa expresia lui Nicolae Cabasila din secolul al XIV-lea la interpretarea aceleiasi epistole pauline, "manikon eros", adica iubirea nebuna a lui Dumnezeu pentru om!
CARTE CRESTINA
Pana la prabusirea comunismului, in lumea rasariteana, din pacate, aceasta capodopera a fost mai putin cunoscuta, pentru ca a circulat doar sub forma literaturii "samizdat", cum se spunea in URSS pana in 1990, dar in Apus ea a avut un ecou impresionant, provocand chiar o polemica de idei intre existentialistul Jean-Paul Sartre si autorul rus.

Cel dintai sustinea, conform spiritului sau ateu si determinist, ca "daca Dumnezeu exista, omul nu este liber", iar cel de al doilea a raspuns ca "daca omul exista, atunci Dumnezeu devine Acela care nu mai este liber", ca si orice creator constrans la iubire si purtare de grija pentru creatia sa.

Din acest punct de vedere, in crestinismul apusean, omul isi castiga mantuirea prin credinta, iar in crestinismul rasaritean, conform lui Evdokimov, omul isi salveaza sufletul si se mantuieste prin iubire, atat fata de Creatorul sau, cat si fata de semeni, el avand liberul arbitru de a alege singur calea.

Asadar, desi Dumnezeu este constrans sa-si iubeasca intreaga Creatie, El nu le cere totusi in mod imperativ creaturilor Sale sa-L iubeasca, iar aceasta libertate absoluta pe care Cel de Sus o daruieste oamenilor este cea mai frumoasa idee din opera lui Paul Evdokimov si din gandirea crestina a secolului XX.
Multumim, Sorin Dumitrescu! Felicitari Editura Anastasia!

Minuni ale credintei - Cei 7 tineri din Efes


Minuni ale credintei - Cei 7 tineri din Efes

Biserica "Mihai Voda" din Bucuresti

Biserica salvata

* In fiecare an, pe 22 octombrie, se praznuieste la biserica "Mihai Voda" din Bucuresti, hramul Celor sapte tineri din Efes, treziti dupa un somn de 200 de ani *

Asa cum sta in lumina blanda si pastoasa a toamnei, biserica "Mihai Voda" din Bucuresti apare neclintita si dreapta, ca un tron voievodal. E cu neputinta sa nu o admiri. Ascunsa printre cele doua randuri de blocuri de la Podul Izvor, biserica este, prin ea insasi, un adevarat miracol, multi bucuresteni amintindu-si ca, in urma cu treizeci de ani, Ceausescu s-a razgandit in ultima clipa sa o darame si a acceptat ca niste ingineri

piosi sa o decupeze din temelii si sa o poarte pe niste sine imense, pana in spatele noilor cladiri din zona. Nimeni nu poate sti de ce buldozerele s-au oprit chiar la poarta bisericii, de ce ideea salvatoare a translarii a aparut atat de tarziu. Se spune doar ca, in preziua demolarii, Ceausescu a avut un vis anume si ca asta l-ar fi facut sa renunte.

Se mai spune ca, tot in preziua demolarii, enoriasii din cartier - de la copiii nou nascuti, pana la batranii grav bolnavi - au postit negru si s-au rugat fara incetare, iar Dumnezeu i-a ascultat, intarind o mai veche credinta a locului, anume - ca de ctitoria lui Mihai Viteazul nu se putea atinge nimeni si nimic.


Cu greu gasesti in tot Bucurestiul o biserica mai aparata si mai bineplacuta lui Dumnezeu ca "Mihai Voda", o biserica ce adaposteste, pe langa minunate icoane cu puteri vindecatoare, o mare si nestiuta comoara de sfintenie: particele de moaste (extrem de rare) ale Celor sapte tineri din Efes, martirizati si ziditi de vii pentru credinta lor, pentru ca, 200 de ani mai tarziu, Dumnezeu sa-i trezeasca din somnul in care ii cufundase, drept marturie si credinta in marele adevar al Invierii.

Ziditi de vii

Povestea celor Sapte martiri din Efes incepe pe vremea Imparatului Deciu (250), care obligase intreaga populatie a Imperiului Bizantin sa se adune in temple, pentru a se inchina idolilor.
Minuni ale credintei - Cei 7 tineri din Efes

Icoana greceasca

Desigur ca multi crestini din acea perioada au cedat sub amenintarea torturilor, iar aceia care nu au vrut sa se supuna au fost excutati fara mila, in adevarate procesiuni ale mortii, organizate in pietele celor mai importante cetati ale imperiului. Vazand toate aceste cruzimi, Maximilian, fiul prefectului din Efes, si alti sase tineri crestini, desi proveneau din familii bogate si, ca militari, erau obligati sa asculte orbeste ordinele primite, au refuzat sa participe la adoratiile pagane poruncite de marele conducator.

Urmariti si prinsi asupra faptului (cu genunchii aplecati in fata icoanei Mantuitorului), cei sapte prieteni ostasi au fost legati in lanturi grele si dusi chiar la judecata Imparatului. Degeaba a insistat Deciu ca tinerii sa se lepede de Hristos. Cu cat amenintarile erau mai mari, cu atat crestea si hotararea lor de a nu se inchina la idoli, pentru ca, intru sfarsit, Maximilian sa ia cuvantul in fata multimii si sa marturiseasca pentru ceilalti sase frati de credinta motivul pentru care nu se inchinau la idoli:

"Noi avem deja un Dumnezeu, a carui slava umple cerul si pamantul. Noi Ii dam in dar jertfa tainica a marturisirii credintei noastre si a neincetatelor noastre rugaciuni!".


Cu greu stapanindu-si furia, dar si impresionat de faptul ca tinerii faceau parte din cele mai importante familii ale imperiului, Deciu le va acorda cateva zile pentru a se razgandi si a se salva astfel de la moarte. Tinerii, insa, au ramas neclintiti.

In ciuda potopului de lacrimi si rugaminti ale parintilor si ale celor mai dragi prieteni, cei sapte tineri s-au sfatuit intre ei si au hotarat sa se retraga departe de lume, intr-o pestera situata in partea de rasarit a orasului, pentru a se pregati in liniste si rugaciune pana sa fie adusi din nou in fata tiranului, lasandu-l doar pe Iamvlih, cel mai tanar dintre ei, sa coboare in oras si sa aduca de acolo ultimele vesti si ceva de-ale gurii.
Minuni ale credintei - Cei 7 tineri din Efes

Cei sapte sfinti - pictura islamica

Nu a trecut mult timp si, revenit in Efes, Imparatul a dorit neintarziat sa auda raspunsul celor sapte crestini, pregatindu-se sa-i vada cu ochii lui cum li se inchina si aduc ofrande idolilor din templul zeitei Isis. Mare ii va fi insa dezamagirea sa afle ca tinerii, in loc sa se bucure de marinimia lui, s-au ascuns in munte si acum refuzau sa coboare de acolo.

Parca nevenindu-i sa creada ca niste tineri renunta atat de usor la viata lor, Deciu a mai facut o ultima incercare si i-a trimis pe parintii celor sapte sa discute si sa-si induplece fiii, dar, vazand incapatanarea lor, s-a infuriat si a inceput sa caute o pedeapsa cat mai cumplita, pe masura indraznelii de a nu i se respecta porunca. Ar fi putut sa-i atarne in carlige, sa le smulga carnea cu fiare inrosite si, dupa cateva zile, sa le taie capetele.

Ar fi putut, deci, sa imagineze alte si alte cazne, dar nimic nu i s-a parut mai potrivit si mai razbunator pentru mandria lui ranita decat sa-i zideasca de vii, blocand cu pietre si caramizi intrarea in pestera, in asa fel incat nimeni sa nu afle despre martirajul lor si, in acest fel, sa-i transforme in eroi.

Nici prin gand nu-i trecea Imparatului ca tocmai Theodor si Barabos, zidarii trimisi sa inchida definitiv intrarea in pestera, erau ei insisi crestini, drept pentru care, implinind cu greu porunca imparateasca, au sapat, totusi, pe sapte placi de plumb, povestea celor sapte mucenici, si le-au ascuns in mare taina intr-o groapa facuta nu departe de locul supliciului.

Minuni ale credintei - Cei 7 tineri din Efes

Icoana ruseasca

In cele cateva ore cat a durat inchiderea intrarii in pestera, tinerii crestini nu s-au pierdut cu firea. Stiau ca vor avea parte de o moarte lenta, plina de chin si neputinta fizica, de ganduri si ispite cumplite, dar la fel de bine stiau ca Dumnezeu nu-i va lasa nici o clipa lipsiti de ajutor si mangaiere. Au stat in genunchi, privind cu lacomie la razele de lumina ce se stingeau pe rand, ca o ultima amintire a ceea ce a fost si ca o vestire a ceea ce ii astepta in viata fara de sfarsit. Au stat cu demnitate.

Au stat tacuti si neclintiti ca niste ostasi ai lui Hristos. Adanc si nemilos ca vesnicia, intunericul a cuprins treptat pestera. Fara a inceta vreo clipa rugaciunea lui Iisus, cei sapte au gustat ultima bucatica de paine, adusa de Iamvlih cu cateva zile in urma, s-au imbratisat frateste, cerandu-si iertare unul altuia, si, cuprinsi brusc de un somn greu, au adormit cu mierea rugaciunii pe buze.
Aveau sa doarma cel mai lung somn pe care il putea trai vreodata un pamantean. Un somn ca boarea unei morti, ca amintirea unei uitari fara sfarsit. Un somn lung, de doua veacuri.




Uimirea imparatului Teodosie cel Tanar si a tuturor efesenilor

Dupa ani si ani, dupa mai multe molime, razboaie si domnii, un pastor oarecare, pe nume Adatiu, hotarandu-se sa-si faca staul pentru mica lui turma chiar in munte, s-a gandit ca cel mai lesne ar fi sa largeasca o grota aflata in preajma. Astfel, a inceput sa indeparteze pietrele si trunchiurile de copaci ce-i stateau in cale, a curatat si a trudit o zi intreaga, pana cand a dat peste un brau de caramizi zidite in pestera, pe care a inceput sa le sparga, una cate una, manat de o curiozitate nefireasca.

Astfel, ciobanul Adatiu va zari la lumina tremuratoare a tortei improvizate trupurile celor sapte tineri si, apropiindu-se cu oarece teama si precautie, se va inspaimanta descoperind ca trupurile acelea sunt vii, se misca si dau a se ridica in picioare. Marturia lui Adatiu si a altor efeseni din timpul acela nu lasa loc nici unei indoieli. Trezirea la viata a Celor sapte tineri din Efes s-a savarsit, cu adevarat, pe vremea lui Teodosie cel Tanar (anul 446 d.Hr.).

Minuni ale credintei - Cei 7 tineri din Efes

Pestera

Sigur ca tinerii, sculati din somnul lor de moarte, n-au banuit nimic din ce se intamplase cu ei vreme de 200 de ani. Ca in fiecare zi, s-au rugat si i-au multumit lui Dumnezeu pentru toate si, venind ora pranzului, l-au trimis pe Iamvlih sa cumpere paine, dar acesta s-a intors speriat si uimit si, in loc sa le dea painea mult asteptata, s-a pornit sa le spuna fratilor lucruri cu totul incredibile: ca la portile caselor si pe cupola bisericilor se afla semnul crucii; ca oamenii si-au schimbat imbracamintea, ca din strazile Efesului nu mai recunosti nimic.

Degeaba il intrebau fratii unde este painea pentru care fusese trimis. Iamvlih repeta intruna ca, atunci cand a intins banii pentru paine, brutarul nu a vrut sa-i ia, aratandu-i efigia de pe moneda si zicand ca acum la Constantinopole domneste un alt imparat, nu Deciu.

Mai mult chiar, crezandu-se ca a descoperit cine stie ce comoara veche, Iamvlih a fost dus la proconsulul cetatii si apoi la marele episcop Stefan, care a inceput sa-l descoasa cu intrebari, pana ce acesta si-a dat seama ca tanarul nu era nici nebun si nici inselator, ci era chiar dovada vie a unei mari minuni facute de Dumnezeu, fapt deplin confirmat si de placutele de plumb gasite la intrarea in pestera.

Cronicile vremii pomenesc despre Iamvlih si aventurile prin care a trecut el, dar cel mai mult se opresc la vizita imparatului Teodosie facuta Celor sapte tineri din munte, cu mare alai de slujitori, si la faptul ca in dreptul pesterii se aduna zi de zi multime de oameni, tulburand linistea tinerilor, pana intr-o zi cand, ascultandu-le rugaciunea, Dumnezeu s-a milostivit inca o data de ei si, cufundandu-i in somn, nu i-a mai tr
ezit niciodata.
Minuni ale credintei - Cei 7 tineri din Efes

Muntele cu pestera


Ce s-a intamplat cu trupurile Celor sapte tineri din Efes nu se stie prea bine, mai ales ca, in urma unui vis tulburator, imparatul Teodosie a renuntat sa-i mai aseze in cele sapte sarcofage de aur pregatite special, preferand sa-i ingroape intr-un loc nestiut de nimeni si apoi sa zideasca, din nou, intrarea in pestera Efesului, care a devenit intre timp loc de pelerinaj.

Putine lacasuri sfinte din lume se pot mandri macar cu o farama din moastele celor sapte mucenici. Biserica "Mihai Voda" e una din ele, dar nu-si face din asta nici un motiv de lauda.

Pastreaza pe mai departe sfintele moaste intr-o raclita de argint si continua sa fie singura biserica din tara care cinsteste pe 22 octombrie, in dragoste si discreta reculegere, ziua Tinerilor din Efes, lasand, fara pic de ostentatie sau mandrie desarta, ca fiecare credincios sa descopere singur minunata poveste a celor Sapte sfinti efeseni si sa ia aminte la pilda lor vie, de incredere in ziua Mantuirii si a Invierii de apoi.

*
Minuni ale credintei - Cei 7 tineri din Efes

Trezirea celor 7 sfinti (manuscris medieval, sec. 14)

Sunt multe lucruri frumoase la "Mihai Voda". Daca intri, ai ce vedea. Icoanele si odoarele sfinte par sa te astepte. Le privesti si iei aminte, citesti micul istoric din pridvor si te minunezi de vechimea constructiei, pentru a te opri apoi in prag, constatand cu un frison de ingrijorare ca, la ora vecerniei, biserica e aproape goala, cum se mai intampla uneori in cartierele nou aparute, cu sedii de banci si apartamente rezidentiale, cu oameni elegant imbracati, fara timp si fara liniste sufleteasca; oameni grabiti si atenti mai mult la soneria telefonului celular decat la chemarea clopotului de slujire, de sub fereastra casei lor.

Pusa discret intr-un colt, raclita Celor sapte tineri din Efes nu se grabeste nicaieri. Icoana fara egal a rabdarii lui Dumnezeu, mica racla ii asteapta pe toti - credinciosi si mai putin credinciosi. Ii asteapta pana in ultimul ceas, pana in ultima clipa. Pentru Hristos, nimic nu e prea tarziu - cu atat mai mult pocainta si intoarcerea omului la faptele cele bune.

CEI SAPTE TINERI ADORMITI

FAPTELE APOSTOLILOR-UN FILM DEOSEBIT

Vedeti aici filmul "Faptele Apostolilor – Biblia Vizuala" 1994 tradus in limba romana .

luni, 15 noiembrie 2010

Pilgrimages of Europe: Les Saintes Marie de la Mer, France

Give Up Yer Aul Sins - Story of Saint Patrick

Pilgrimages of Europe: Croagh Patrick, Ireland

Saint Patrick's Breastplate



Share/Bookmark

joi, 11 noiembrie 2010

Early Christians Prayer

Psalm 20

luni, 8 noiembrie 2010

[1/17] - Conferintă Maica Ecaterina 7 Noiembrie 2007 - Crestin Ortodox

CE VREMURI TRAIM? PARINTELE RAFAIL NE RASPUNDE (2)

Iubi-Te-voi Doamne

Romanian orthodox chant-Lacrimile Mariei



Share/Bookmark

Yussi Azulai- Ose Shalom BeMromav יוסי אזולאי- עושה שלום במרומיו



Share/Bookmark

Psalm 145 - Yemenite Jewish Hebrew / English תהילים קמה / קריאה תימנית



Share/Bookmark

Psalm 102



Share/Bookmark

vineri, 5 noiembrie 2010

Vom Himmel Hoch (German) - Sing Along

joi, 4 noiembrie 2010

"Acum stiu, am aflat si eu... " de Nicolae Steinhardt

"Acum stiu, am aflat si eu... " de Nicolae Steinhardt


Share/Bookmark



Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a
solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte!Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.


Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.


Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul
iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.


Dacă
reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare aorgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.


Dacă ai reuşit în viaţă,
nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig alorgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean.Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.


Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne , poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.


Între omul gras şi grăsimea sa există
o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre.


Acum stiu, stiu ca orice
ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, oricelipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart ... este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea,oricecautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu... "
Nicolae Steinhardt