Povestea adevarata despre Isus pentru copii (limba romana) - partea 1

GURDJIEFF LA PARIS

Maori Songs 'POI E' (Actions & Lyrics)

Kings College Faure Pie Jesu and Agnus Dei

Colind-La Betleem colo-n jos- Down in Bethlehem-Carol

Hrista Lupci - Mana sh-hii'lu

Pindu - Numta Armaneasca

Pindu - Armaname oaminj vruts

PINDU - VOI ARMANI MACIDONEANI

Ron Wyatt talking about JESUS blood sample

Grigore Lese - Cand imi vine dor de duca

ENYA - Journey of the Angels

Marturiile unui francmason de gradul 33 (1/14)

Dezvaluiri cutremuratoare 1/8

RUGACIUNE DE NOAPTE

Trezirea brusca in toiul noptii se face doar in doua cazuri.

In primul caz, cand cineva v-a facut vraji sau v-a descantat, iar in al doilea caz, mai rar, cand ingerul pazitor va trezeste intrucat starea voastra fizica este in pericol din cine stie ce motiv.

Indiferent de situatie, nu trebuie sa va pierdeti cu firea. Mergeti in bucatarie, luati un pahar gol si umpleti-l cu apa. Puneti mana dreapta deasupra paharului si spuneti .

Apoi spuneti:

”Prin puterea acestei rugaciuni inchid spiritele rele din casa in apa, in numele tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh”.

Luati paharul cu apa si varsati-l picatura cu picatura in vasul de la WC sau in cada. Trageti apa (sau dati drumul la robinet) in timp ce spuneti:

”Unde ajunge aceasta apa acolo sa ajunga si spiritele inchise aici si sa nu se mai intoarca”.

Spalati paharul si puneti-l cu gura in jos pana dimineata. Apoi puteti dormi linistite.

Prietenul meu evreu s-a crestinat

O vorba inteleapta spune ca in viata niciodata un prieten nu este in plus. Ti ajunsi la o varsta la care amintirile incep sa ocupe un rol important din viata noastra, ne dam seama ca pe cei care ne-au fost prieteni, ne-au sprijinit la bine si la greu, ii putem numara pe degetele unei miini. In clipa respectiva ne dam seama ca cei cativa prieteni reprezinta o comoara pe care nu trebuie sa o pierdem.

Adriana Margariteanu, in varsta de 28 de ani, ne-a trimis un e-mail in care ne relata povestea unuia dintre prietenii sai.

“L-am cunoscut pe Iosif in urma cu 3 ani, cand am dat examen de admitere pentru a doua facultate. Era fiul unui om de afaceri evreu, care avea afaceri la noi in tara. Ca om era o persoana deosebita, gata mereu sa sara in ajutorul prietenilor. Din cauza asta si intrase de nenumarate ori in conflict cu tatal sau care era un om rece si calculat, genul de persoana care muncise din greu pentru fiecare ban si caruia nu-i placea sa vada cum fiul sau ii risipeste, treptat, o parte din agoniseala...”

Putini sunt oamenii care au toate calitatile pe care le avea Iosif. Treptat, intre Adriana si Iosif s-a legat mai mult decat o simpla amicitie. Au devenit confidenti. Lucrurl asta nu a implicat nici un fel de relatie sexuala intre cei doi studenti care se intelegeau de minune. Intr-una din zile, Iosif a sunat-o pe Adriana la ora 05.30 de dimineata si i-a spus ca vrea sa treaca pe la ea, sa-i spuna ceva.

"Tocmai se intorsese dintr-o excursie facuta cu niste amici la cateva manastiri din Moldova. In primul moment mi-a fost teama ca i s-a intamplat ceva rau. L-am asteptat si in jumatate de ora suna la usa mea. Era foarte agitat si putin incoerent...”

Printre cuvinte romanesti si vorbe in ebraica, rostite din cauza agitatiei, Adriana a inteles ca Iosif avusese un fel de revelatie. Povestea cum, in urma cu ceva timp, intrase fara sa vrea intr-o incurcatura, spijinind pe un amic care, in realitate s-a dovedit a fi un traficant de droguri ce se folosea de numele lui si al tatalui lui Iosif pentru a obtine marfa. Cum respectivul nu mai platise de mult, traficantii incepusera sa-l ameninte pe Iosif iar cu o zi in urma cineva ii daduse foc la masina.

“Spunea ca era in camera lui inchiriata, la manastire, ingrijorat, gandindu-se cine l-ar fi putut scapa de traficanti. La un moment dat, icoana de pe perete care-l reprezenta pe Iisus a inceput sa straluceasca puternic de tot.”

In clipa urmatoare a auzit o voce blinda care ii reprosa:

“Te-ai gandit la toti, in afara singurului care te poate ajuta. Nu uita, Iosife, ca cel ce cauta sprijinul oamenilor, de la acela Dumnezeu isi va intoarce fata si va fi lasat spre ajutorul si rautatea oamenilor.”

n primul moment a crezut ca vreunul din prieteni ii facea vreo gluma proasta, dar in spatele icoanei nu era nimic. S-a dus la unul din calugari si i-a spus patania, iar calugarul l-a linistit, spunandu-i ca icoana aia e facatoare de minuni si ca multi si-au gasit linistea sufleteasca prin ea. “

Mi-a povestit ca in seara respectiva a stat de vorba cu calugarul si s-a spovedit, iar calugarul l-a indemnat sa se boteze. “

A doua zi, Iosif si amicii sai au plecat mai departe dar, luind-o pe o scurtatura s-au ratacit cu totii. Au ajuns, spre seara, intr-un catun cu vreo 10 case. Pentru o suma buna de bani, un gospodar i-a primit pe toti sa inopteze sub acoperisul lui. Peste noapte, Iosif a avut un vis ciudat in care se facea ca el si prietenii sai erau intr-o barca si rataceau pe mare, fara sa stie incotro se indreapta, in voia valurilor. Dintr-o data s-a auzit un bubuit ingrozitor si cerurile s-au deschis. Inconjurat de cete de ingeri, Iisus cobora spre naufragiati.

“Era acelasi Iisus ca cel din icoana de la manastire. I s-a adresat tot lui Iosif si i-a spus: ”

Dimineata le-a povestit si amicilor lui si despre icoana si despre vis, dar cei mai multi au ras de el. Unul singur i-a spus ca acestea au fost semne de la Dumnezeu si ca trebuie sa mearga la un preot sa ceara deslusire.

Toate astea le-a aflat Adriana dimineata, de la Iosif. Ti a mai aflat si ca acesta se hotarise sa se boteze. Botezul s-a desfasurat la cateva saptamini dupa intamplari. Desi parintii nu fusesera de acor cu trecerea lui la ortodoxism, amenintindu-l chiar ca il vor renega, dimineata erau prezenti in micuta biserica unde urma sa se desfasoare ritualul. Erau de fata toti prietenii lui Iosif, respectindu-i hotarirea si pastrind tacerea. Dupa ce preotul a spus rugaciunile de rigoare iar nasii au rostit Crezul si s-au lepadat de Satana, intreaga asistenta a privit inmarmurita crucea care aparuse pe fruntea lui Iosif.

“Nu stiu daca era vreunul care sa nu fi fost impresionat de ceea ce vedea. Parintai lui plangeau iar al final mama sa s-a apropiat de Iosif si i-a spus: “Fii binecuvintat Andrei, mama.”

Pentru ca Andrei era numele de botez al noului crestin. Si era numele unuia din primii apostoli, singurul care a trecut in urma cu 2000 de ani pe pamanturile dacilor. I se daduse numele lui Andrei, pentru ca in Romania el, evreul Iosif, descoperise drumul catre mantuire...

Laurentiu Ianculescu

Mănăstirile rupestre din Orheiul Vechi

În primele secole ale erei lui Cristos în spaţiul carpato-nistrean îşi fac apariţia primii creştini.

Printre ei se remarcau părtaşii episcopului Audias, care în sec.IV, fiind exilaţi de către impăratul roman în Schitya Minor (Dobrogea actuală), au trecut la nord de Dunăre, unde au întemeiat o mulţime de mănăstiri, în sânul cărora, după spusele autorului Epifanios, "înflorea regula călugărească".

După tradiţia creştină timpurie, aceste mănăstiri nu puteau fi altele decât cele rupestre. Or, în această ordine de idei, regiunile pruto-nistrene ofereau posibilităţi enorme, dat fiind faptul ca aici existau spaţii întinse cu rupturi calcaroase de care aveau nevoie călugării creştini.

Pentru comunităţile creştine timpurii se potriveau de minune şi condiţiile din cadrul microzonei Orheiul Vechi.

Această zonă misterioasă, coborâtă parca din ceruri, cu un caracter rupestru pronunţat în stare să favorizeze monahismul primar şi sihăstria, izolată într-un fel de lumea mare, îndepărtată de centrele aglomerate ale Imperiului Roman, retrasă de la căile comerciale intensive, era benefică pentru statornicirea comunităţilor creştine timpurii.

In procesul de căutare a Mântuitorului acestia nu puteau să ocolească o regiune dumnezeiască cum era cea din văgăuna de lângă actualele sate Butuceni şi Trebujeni.

În malurile prăpăstioase ale Răutului la începutul erei lui Cristos trebuiau să existe o mulţime de caverne mai mici sau mai mari, săpate în stâncile calcaroase de către autohtonii acestor plaiuri.

Geto-daci, traci vechi sau alte triburi preistorice, erau în căutarea mijloacelor mai eficiente de apărare în vremurile grele, şi în procesul de edificare a unei spiritualităţi cât mai desăvârşite, si pătrundeau în interiorul stâncilor, pentru a se face una cu piatra, pentru a se afla cât mai aproape de divinitate.

Creştinii din jurul anilor 300-400 p.Chr. probabil au valorificat şi peşterile existente la acea vreme în valea Răutului, la fel ca şi pe acelea din alte regiuni similare a bazinului Nistrului Mijlociu (Saharna, Ţâpova, Japca, Socola etc.), lucrând cu ardoare la săparea în piatră a unor locaşuri noi de cult religios.

Lumina creştină, odată aprinsă şi statornicită pe aceste meleaguri, nu mai putea fi stinsă, determinând pentru multe secole înainte şi calea oamenilor pământului din preajma locului.

În epoca migraţiilor popoarelor viaţa creştină din cavernele Orheiul Vechi devenea eternă şi sacră, în urma statornicirii unei spiritualităţi profunde, care a supravieţuit timpul cu nenumăratele sale secole şi istoria cu multiplele sale neamuri aflate în mişcare, în trecere, inclusiv prin această zonă aleasă de Dumnezeu.

În perioada medievală, complexele rupestre de la Orheiul Vechi au evoluat foarte mult. Intensificarea vieţii monastice i-a determinat pe călugări să adâncească vechile peşteri, să le reamenajeze în conformitate cu canoanele religiei creştine, să construiască în stâncă alte peşteri noi, chilii pentru sihăstrie, biserici subterane şi galerii cu multiple încăperi monastice.

La etapa actuală unele complexe rupestre sunt păstrate relativ bine, altele însă au fost deteriorate într-o măsură mai mică sau mai mare de intemperiile istoriei sau de cataclismele naturale, în special, de cutremurile de pământ, atât de frecvente în această zonă.

Analiza stâncilor de la Orheiul Vechi arată că pe parcursul secoleleor s-au prabuşit în apele Răutului zeci de chilii monastice, de la care astăzi pot fi urmărite doar unele segmente de la bază lor.

Cu toate acestea, multe complexe rupestre au ajuns până la noi în stare bună, reprezentând un adevărat şirag de mărgăritare în cadrul complexului muzeistic din valea Răutului.

În rezultatul evoluţiei îndelungate multi-seculare, locaşurile rupestre de la Orheiul Vechi sunt definitivate în forma actuală prin sec. XV-XVII.

Aceste complexe sunt dislocate în două sectoare: în malul de nord al promontoriului Butuceni, şi în malul opus al râului (Ruptura Bacotei) la sud de promontoriul Butuceni.

Din punct de vedere arheologic în zona se evidenţiază şase complexe rupestre care cuprind în total circa 100 de încăperi monastice creştine.

Dintre acestea, două complexe aflate în malul de nord al promontoriului Butuceni (Mănăstirea Peştera şi Mănăstirea lui Bosie) reprezintă mănăstiri bine delimitate, cu biserici subterane şi galerii cu chilii adiacente pentru călugări.

Celelalte patru complexe rupestre (Peştera, Holm, Stânca Corbului şi Chilior), mai modeste ca proporţii, alcătuite din chilii, sepărate pentru sihaştri sau galerii, etajate pentru comunităţi monastice mai mari, impresionează nu mai puţin decât primele două.

Cati oare nu stiu ca meleagurile romanesti au primit cununa crestina de la insusi Andrei, cel dintii chemat dintre Apostolii Mintuitorului.

Primele secole au insemnat o serie de manastiri si lacasuri crestine intemeiate, uneori sub protectia stapinilor acestui pamant, alteori in locuri pustii, locuri in care slujitorii Domnului se retrageau pentru a-I asculta poruncile.

Una din zonele alese de primii crestini a fost si Orheiul Vechi. Departe de centrele comerciale ale putredului Imperiu Roman, Orheiul pare coborit din ceruri. La inceput existau aici o serie de pesteri sapate in calcar. Unele din aceste pesteri faceau parte din complexele de aparare de pe vremea dacilor.

La vremuri de invazie, comunitatea se retragea aici. Intrarea in pesteri era, practic imposibila fara acceptul aparatorilor. Intr-o sala mare in care existau resurse de mincare si apa se putea ajunge doar prin niste culoare stramte, pe unde nu puteau intra mai mult de doua persoane o data.

Apoi sala mare avea niste ferestre la inaltime pe unde eventualii urmaritori nu puteau intra, dar de unde, aparatorii, puteau lovi cu sageti, sulite sau alte proiectile.

Alte pesteri erau folosite de sacerdotii daci pentru reculegere, pentru apropierea lor de zeii pagini de demult. Toate aceste complexe rupestre au fost preluate de crestini care le-au adaptat propriilor nevoi spirituale.

Calugarii au adincit lacasurile rupestre si le-au facut proprice pentru ritualurile crestine. La ora actuala se cunosc peste 100 de incaperi monastice, biserici subterane si chilii adiacente pentru frati.

Cel mai reprezentativ complex este Manastirea lui Bosie, alcatuita din galerii amenajate, o biserica rupestra, cu naos si altar si chilii pentru calugari.

Pe unul din peretii bisericii exista u inscriptie in limba slavona care spune: “ Aceasta manastire a facuto robul lui Dumnezeu, Bosie, pircalabul de orhei, impreuna cu sotia si copiii sai, spre cinstirea lui Dumnezeu, intru iertarea pacatelor sale. Selevestru, anul7173 (1665). Iar pe un alt zid se gaseste scris in limba romana, in alfabet chirilic:

“Acestu zapis l-au facutu Vasile Adeescu si cu azmerita Leca in zilele lui Constantin Voda, candu au ernat Ucraina in Ivance si au fost Steta hatman la Ucraina si noi am ernatu atuncie aicie. Leato 7198 (1689, n. n), noiembrie 20.”

Interesant este faptul ca inscriptiile sunt gravate deasupra altora, mai vechi, despre care nu se stie aproape nimic. Din cauza deteriorarilor, s-au pastrat doar unele semne ciudate, cruci arhaice si litere fara nici o legatura intre ele.

Ce au vrut sa spuna oare vechii locuitori ai pesterilor orheiene, probabil ca nu vom afla niciodata. Nu putem face nimic altceva decit sa ne lasam cuprinsi de amintirile celor care traind aici, au incercat sa fie cit mai aproape de Dumnezeu.

sursa

mesajul lui satan catre demoni

Traditii si legende romanesti

Broasca lui Noe

Ne-am obisnuit sa asimilam broasca ideii de vrajitorie. Mai mult, aproape toti traim o senzatie de oroare la gandul ca am putea tine in mana noastra un astfel de animal. Toate aceste orori ale noastre vin din nestiinta. Pentru ca broasca, in trecutul indepartat, si-a avut locul ei de cinste. Atat din punct de vedere religios cat si mistic.

Se spune ca broasca ar fi existat inca dinainte de Facerea Lumii. Impresionat de micuta broscuta. Dumnezeu Insusi a rugat-o sa care apa in gura si tarana cu ajutorul urzicilor, pentru facerea pamantului. Supusa, broscuta a carat zile nenumarate apa si tarana, pana cand pamantul s-a facut la dimensiunile actuale. Ca urmare a ducerii la bun sfarsit a muncii, Dumnezeu a binecuvantat si a sfintit broscuta primordiala. Sfintenia este data de faptul ca nici dupa ce moare broasca nu putrezeste.

Legendele noastre spun ca broasca, la origine, a fost o femeie intristata de moartea unicului ei fiu. Vazand-o ratacand mereu, plangand, Fecioara a fost impresionata si a transformat-o in broasca. iar din lacrimile varsate de ea s-a format si primul lac unde ar fi trait broscuta.

Alte povestiri romanesti spun ca, in timp ce Maria plangea pierderea Fiului Sau, o broscuta a venit sa o consoleze. Micul animal i-a povestit ca a avut 9 fii dar ca pe toti i-au calcat oamenii in picioare. Nascatoarea de Dumnezeu a zambit trist si a hotarat ca un astfel de suflet merita sa fie altfel decat celelalte vietuitoare, drept pentru care i-a harazit darul de a nu putrezi niciodata.

Privind in manuscrise atat de vechi incat putini mai stiu de existenta lor, descoperim ca Noe, in celebra sa Arca, ar fi luat, printre atatea animale, o broscuta si o vrabie. cand apele s-au retras, toate animalele au plecat, uitand de cele doua. Cum vrabiuta nu putea sa zboare, broasca s-a latit. Vrabia s-a urcat pe ea si, plutind pe deasupra apelor care se retrageau, amandoua animalele au ajuns la mal.

De ce oare, cu tot rolul ei primordial, broasca este detestata si data deoparte acum? Sa fie din cauza ca noi, oamenii, ne consideram mai buni si nu ne place ideea ca un alt animal sa ocupe locul mistic care credem ca ne apartine in interiorul Creatiei? Sau sa fie pur si simplu doar ignoranta?

Asa cum nu ne cunoastem nici macar istoria – cea adevarata, nu cea a invingatorilor, predata in scoli – sa nu ne mai cunoastem nici macar originile spirituale si mostenirile stramosilor nostri?! E posibil. Pentru ca, la ora actuala, nu mai avem timp nici macar pentru noi insine. Pacat. Caci cei care nu-si cunosc radacinile sunt condamnati la disparitie. Ca popor si ca entitate spirituala.

Eliszar

Chipul sfantului necunoscut din cripta secreta de la Adamclisi

Acum 30 de ani, renumitii antropologi Irina si Cantemir Riscutia au realizat, dupa un craniu mai bine conservat, reconstituirea vitala a fetei unuia dintre martirii crestini necunoscuti cu numele, descoperiti intr-o cripta secreta la Tropaeum Traiani.

Cu prilejul praznicului Sfantului Apostol Andrei, din 30 noiembrie 2006, „Gardianul“ a prezentat in exclusivitate odiseea moastelor a cinci martiri crestini necunoscuti, descoperiti intr-o cripta secreta dintr-o bazilica de la Adamclisi, in urma sapaturilor arheologice executate in campania 1971-1973.

Dupa un prim studiu efectuat de antropologi in 1976, doi ani mai tarziu, erau publicate concluziile de specialitate cu privire la aceste oseminte in revista „Pontica“. Unul dintre aceste studii era semnat de renumitii antropologi Irina si Cantemir Riscutia, care studiasera un craniu mai bine conservat si realizasera, in premiera, reconstituirea antropologica vitala a fetei unuia dintre Sfanti.

Astazi, „Gardianul“ prezinta, pentru prima data dupa 30 de ani de tacere, posibilul chip al unuia dintre Sfantai necunoscuti de la Adamclisi.

Descoperirea Sfantelor moaste ale martirilor de la Adamclisi a fost imediat ocultata de Securitatea regimului comunist al vremii. Osemintele au fost repede impachetate in saci de ciment, laolalta cu resturi de mortar, caramida si pamant, fiind expediate in taina la Centrul de Cercetari Antropologice al Academiei Romane, unde au ramas pana in 2006, cand au fost restituite Arhiepiscopiei Tomisului. Autoritatile au interzis a se spune despre aceste relicve ca apartin unor Sfanti crestini.

Din acest motiv, studiul sotilor Riscutia, publicat in revista „Pontica“, nu face nici o referire de aceasta natura, ci vorbeste sec, in termeni de specialitate, despre „craniul «A» din cripta bizilici simple(A) de la Tropaeum Traiani“.

Misterioasa disparitie a craniului «A»
Povestea craniului „A“ este un mister. Dupa studierea lui de catre sotii Riscutia, nu se cunoaste ce s-a mai intamplat cu el. Specialistii de la Centrul de Cercetari Antropologice, care timp de trei decenii au pastrat cu grija osemintele Sfantilor de la Adamclisi, nu cunosc nici ei unde s-ar putea afla aceasta relicva, daca mai exista sau nu.

Nici doamna Irina Riscutia, cu care am discutat zilele trecute, nu cunoaste ce s-a intamplat cu craniul respectiv dupa reconstituire. S-a pastrat in schimb chipul sfantului, asa cum a fost el refacut de antropologii amintiti.

Chipul sfantului, descris in studiul sotilor Riscutia
In continuare, incercam sa „traducem“ cate ceva din studiul antropologic referitor la aceasta sfanta relicva, publicat in revista „Pontica“ in 1978.

Asadar, sfantul, a carei fata a fost reconstituita de antropologi in anii ’70 ai secolului trecut, avea orbite relativ deschise, un nas putin carnos, „cu aripile nasale fine si rasucate helicoidal“. Fata era relativ „convexa, in sectiune transversala“, maxilarele erau scunde, cu o dentitie ordonata, sanatoasa. Modelul morfologic al craniului „nu trada un metisaj“.

Studiul mai subliniaza faptul ca „purtatorul acestui craniu… apartinea populatiilor zise mediteraneene… cu pigmentatii relativ inchise“ si nu era gras. Fragilitatea craniului, starea precara in care se afla, nu permitea o reconstituire plastica. De aceea, antropologii Irina si Cantemir Riscutia au realizat doar un desen al chipului sfantului studiat, pe care il reproducem si noi.

Moastele au fost descoperite intr-o cripta secreta

Descoperirea martirilor de la Adamclisi a fost facuta de celebrul profesor Ion Barnea, in timpul sapaturilor de verificare executate in 1971-1973.

Iata ce spunea in legatura cu aceasta profesorul Ion Barnea in studiul intitulat “Bazilica simpla (A) de la Tropaeum Traiani”, pe care l-a publicat in 1978 in revista “Pontica”:

“In urma sapaturilor de verificare, s-a constatat ca bazilica avea cripta si atrium. Cripta situata sub paviment, la extremitatea de est a navei mediane, se prezenta ca o incapere dreptunghiulara (2,70 m/2,30 m), inalta de 2,50 m, acoperita de o bolta semicilindrica, orientata E-V, prabusita in intregime...

Pe peretele de est, la mijloc, se observa un chenar dreptunghiular, lung de 0,79 m si inalt de 0,64 m, in care, ca intr-un caiet de dictando, se afla sase intervale inguste, late de cate 4 cm, si sase lungi de cate 7 cm, toate incizate in tencuiala umeda. In intervalele largi fusese pictata cu vopsea galben-verzuie o inscriptie in limba greaca, ce n-a putut fi reconstituita, deoarece in momentul descoperirii abia se mai distingeau din text urmele foarte slabe a doua- trei litere..

. Sub stratul gros de daramaturi, pe pavimentul din care nu s-au pastrat decat cateva caramizi... zaceau imprastiate resturile a cinci schelete omenesti, fara nici o urma de sicriu sau obiect de inventar, cu exceptia unui mic cui de arama de la vreun cosciug sau cutie de lemn pentru moaste, totul aratand ca cripta fusese profanata inainte de daramarea boltii.

Scheletele apartin probabil unor martiri pe ale caror nume nu le cunoastem, deoarece cu toate incercarile facute, din textul inscriptiei nu s-a putut recupera nimic, iar Martirologiile sau alte izvoare literare nu stim sa faca vreo mentiune despre existenta unor martiri crestini la Tropaeum sau despre transferarea mai tarzie a unor relicve Sfante in aceasta cetate“.

Irina Riscutia: Bineinteles, craniul apartine unui autohton

Cu cateva zile in urma, doamna Irina Riscutia ne-a marturisit ca nici nu stia ca studiul fusese totusi publicat. Surpriza a fost mare sa revada desenul executat acum 30 de ani, pornind de la datele antropologice ale craniului studiat. Privind cu emotie acest chip, ne-a declarat : „Pornind de la structura antropologica specifica populatiei mediteraneide, care predomana in sud-estul tarii noastre, ar putea fi un localnic din zona.

Nu intrevad nici un amestec cu migratori veniti in aceste teritorii, care, in mare parte, au fost de origine asiatica. Cu certitudine, varsta lui a fost undeva in jurul a 30 de ani. Dupa cum observati, are o dantura puternica, nu are chelie, probabil consuma des peste si vin, e solid, ceea ce inseamna ca statea mult in soare, motiv pentru care vitamana D a fixat calciul, dan-du-i acest aspect robust. Cuteaza a spune ca ar fi putut avea ochii caprui! Toate aceste caracteristici le-am intalnit la populatia de pe Dunare. Bineinteles este autohton“.

sursa: http://www.gardianul.ro/2007/03/10/mass_media-c45/chipul_sf_ntului_necunoscut_din_cripta_secreta_de_la_adamclisi-s91292.html

Loreena McKennitt - The Seven Rejoices of Mary (HQ)

Loreena McKennitt - Emmanuel

Fragment din filmul "Apocalipsa lui Ioan"

Big Bang 2:Cum va decurge, pas cu pas,marele experiment CERN

Minunea raului Iordan care isi intoarce cursul

Melodie la bucium

DOCUMENTAR: Mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai

Maica Ecaterina

Catherini Troparion Πεντηκοστή, Τροπαριών

Lich'vod Hachanukkah -Chaim Nachman Bialik - Chanukah song

Paraclisul Sfintei Treimi (1/6) -- Manastirea Nera

Parintele Serafim Rose: Educatia ortodoxa a copiilor

"Sfântul Nicolae al Serbiei" - un film de Nenad Ilici

Samarineanul Milostiv part 1 Film Ortodox

[1/9] Culoarul Îngerului (Film Ortodox tradus în Română)

Danion Vasile «Fără Înhibiții» Discurs stilisto-schismatic

L.E-SINT DE ACORD CU CALENDARUL VECHI, DEOARECE TIMP DE 2000 DE ANI S-A IMPRIMAT ENERGIA SFINTENIEI SI SLUJBELOR IN ZIUA RESPECTIVA. DAR NU SINT DE ACORD SA-L FACA PE PARINTELE CLEOPA MINCINOS, DEOARECE PARINTELE SUSTINEA CALENDARUL NOU DINTR-UN SINGUR MOTIV:sa nu faca dezbinare; aici danion vasile EXAGEREAZA, SI MA DOARE INIMA SA-L AUD VORBIND ASA DE PARINTELE NOSTRU DRAG.

FINALLY, LA IERUSALIM STIM CA SE TINE CALENDARUL VECHI SI LUMINA SFINTA DE PASTI VINE CONFORM CALENDARULUI VECHI; ZIUA DE PASTI ESTE DE FAPT SINGURA ZI DIN AN IN CARE CELELALTE BISERICI CE TIN CALENDARUL NOU ISI MARTURISESC SUBTIL GRESEALA, CELEBRIND PASTELE CA LA IERUSLAIM, NU DE ALTA DAR ATUNCI VINE LUMINA SFINTA DIN CER.

St Joseph - His Life

The Nativity Story 1/10

St. Michael Novena - Prayer of the ArchAngel

Novena to Saint Jude

POWERFUL PRAYER IN URGENT NEED

Saint Joseph: A Hidden Life from "Who Cares About The Saints?" with Fr. ...

Do you have a special need?

Saints Raphael Nicolaos Irene of Mytilene

Into Temptation - Movie Trailer

FILMUL INTREG PE CYBERSHAMANS.BLOGSPOT.COM

The Real Mary Magdalene ( 1 of 5 )

The lost Gospel of Mary Magdalene

LAS 3 ORACIONES DIARIAS DE PROTECCION

CARTE CRESTINA

Sorin Dumitrescu

"PACHETUL FORMATIV - ANASTASIA"

A trecut prea putin observat un eveniment editorial remarcabil, semnalat doar de cateva reviste culturale cu tiraje restranse, eveniment care continua si astazi sa uimeasca publicul avizat. Este vorba despre lansarea pe piata romaneasca de carte a unui corpus compact de autori si titluri din literatura crestina, numit "Pachetul formativ al Editurii Anastasia".

Initiativa ii apartine lui Sorin Dumitrescu si a debutat inca de la sfarsitul anului trecut.
Fondata in 1990 de pictorul Sorin Dumitrescu, Editura Anastasia a fost botezata astfel dupa numele Sfintei Mari Mucenite Anastasia, pe care Biserica Ortodoxa Romana o praznuieste in fiecare an pe 22 decembrie, data la care, cu mai bine de doua decenii in urma, romanii si-au castigat libertatea cu pretul sangelui.

Inca de la bun inceput, aceasta casa editoriala, oarecum singulara in peisajul romanesc contemporan, si-a asumat rolul delicat, si deloc profitabil, de a tipari exclusiv literatura religioasa, eseistica si teologie ortodoxa. Spre bucuria editorului Sorin Dumitrescu, incercarea a avut succes, dovada ca editura continua sa existe dupa 20 de ani, iar catalogul editorial a adunat o colectie impresionanta de titluri si autori, fie ca este vorba de traduceri sau carti romanesti.

Editorul a luat hotararea de a initia acest proiect numit "Pachetul formativ - Anastasia", ca urmare a solicitarilor tot mai insistente adresate de librari pentru volumele aparute mai ales in prima jumatate a anilor '90, si ale caror tiraje se epuizasera de mult. Dar acelor volume, de mare succes la vremea respectiva, editura le-a adaugat titluri si autori mai noi sau carti inca netraduse in limba romana pana acum.

Seria a fost deschisa cu volumul de "Epistole" ale Sfantului Grigorie Palamas si a continuat cu aparitii periodice destul de frecvente, amestecand intr-un dozaj bine articulat reeditarile cu noutatile editoriale. In clipa de fata, colectia a ajuns la 31 de aparitii si continua sa se imbogateasca.

Printre autorii sau titlurile cu mare impact la public se numara: Vladimir Lossky - "Teologia Mistica a Bisericii de Rasarit", Maica Alexandra (Principesa Ileana) - "Sfintii Ingeri", Paul Evdokimov - "Iubirea nebuna a lui Dumnezeu", Leonid Uspensky - "Teologia Icoanei in Biserica Ortodoxa", Sandu Tudor - "Imnul - Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului", Pavel Florensky - "Iconostasul", Christos Yannaras - "Heidegger si Areopagitul" sau Nichifor Crainic - "Dostoievski si crestinismul rus".

Desi tiparite in conditii grafice remarcabile, majoritatea cartilor au preturi modice, fapt ce demonstreaza ca editorul nu urmareste sa faca profit pe seama unei astfel de initiative culturale, mai mult decat laudabile.

Unul dintre marile succese ale Editurii Anastasia il reprezinta eseul "Iubirea nebuna a lui Dumnezeu" de Paul Evdokimov, probabil cel mai important filosof rus al crestinismului modern. Prima editie in limba romana, aparuta la aceeasi editura si reeditata acum, dupa 17 ani, a vazut lumina tiparului inca din 1993, in traducerea actualului ministru de Externe, Teodor Baconsky, si cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintiei Sale dr. Laurentiu Streza, astazi Mitropolit al Ardealului.

Alaturi de Nicolai Berdiaev, Vladimir Lossky, Leon Chestov, Dimitri Merejkovsky, Serghei Bulgakov, Vasili Rozanov si Vladimir Soloviev, Paul Evdokimov a facut parte din stralucita generatie de ganditori religiosi rusi emigrati in apusul Europei dupa revolutia bolsevica din 1917.

Alegand Franta ca loc al exilului pana la capatul vietii, cei mai multi dintre acesti intelectuali crestini, ca si Evdokimov insusi, au tinut cursuri la Institutul de Teologie Ortodoxa "Saint Serge" si au format ceea ce s-a numit mai tarziu "Scoala de la Paris".

"Iubirea nebuna a lui Dumnezeu" este un eseu de o frumusete asemanatoare cu aceea a unui poem clasic. El pleaca de la ideea de baza, exprimata de Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Romani, anume ca Tatal si-a dat Fiul pe mana lumii, ingaduind suferinta si sacrificiul Acestuia pe cruce, din iubire pentru noi, creaturile Sale.

Daca un Parinte este in stare sa Isi sacrifice propriul Fiu, din iubire si dorinta de mantuire, adica de salvare a sufletelor creaturilor Sale, atunci aceasta iubire devine, dupa expresia lui Nicolae Cabasila din secolul al XIV-lea la interpretarea aceleiasi epistole pauline, "manikon eros", adica iubirea nebuna a lui Dumnezeu pentru om!

Pana la prabusirea comunismului, in lumea rasariteana, din pacate, aceasta capodopera a fost mai putin cunoscuta, pentru ca a circulat doar sub forma literaturii "samizdat", cum se spunea in URSS pana in 1990, dar in Apus ea a avut un ecou impresionant, provocand chiar o polemica de idei intre existentialistul Jean-Paul Sartre si autorul rus.

Cel dintai sustinea, conform spiritului sau ateu si determinist, ca "daca Dumnezeu exista, omul nu este liber", iar cel de al doilea a raspuns ca "daca omul exista, atunci Dumnezeu devine Acela care nu mai este liber", ca si orice creator constrans la iubire si purtare de grija pentru creatia sa.

Din acest punct de vedere, in crestinismul apusean, omul isi castiga mantuirea prin credinta, iar in crestinismul rasaritean, conform lui Evdokimov, omul isi salveaza sufletul si se mantuieste prin iubire, atat fata de Creatorul sau, cat si fata de semeni, el avand liberul arbitru de a alege singur calea.

Asadar, desi Dumnezeu este constrans sa-si iubeasca intreaga Creatie, El nu le cere totusi in mod imperativ creaturilor Sale sa-L iubeasca, iar aceasta libertate absoluta pe care Cel de Sus o daruieste oamenilor este cea mai frumoasa idee din opera lui Paul Evdokimov si din gandirea crestina a secolului XX.
Multumim, Sorin Dumitrescu! Felicitari Editura Anastasia!

• Marius Petrescu

Minuni ale credintei - Cei 7 tineri din Efes

Biserica "Mihai Voda" din Bucuresti

Biserica salvata

* In fiecare an, pe 22 octombrie, se praznuieste la biserica "Mihai Voda" din Bucuresti, hramul Celor sapte tineri din Efes, treziti dupa un somn de 200 de ani *

Asa cum sta in lumina blanda si pastoasa a toamnei, biserica "Mihai Voda" din Bucuresti apare neclintita si dreapta, ca un tron voievodal. E cu neputinta sa nu o admiri. Ascunsa printre cele doua randuri de blocuri de la Podul Izvor, biserica este, prin ea insasi, un adevarat miracol, multi bucuresteni amintindu-si ca, in urma cu treizeci de ani, Ceausescu s-a razgandit in ultima clipa sa o darame si a acceptat ca niste ingineri

piosi sa o decupeze din temelii si sa o poarte pe niste sine imense, pana in spatele noilor cladiri din zona. Nimeni nu poate sti de ce buldozerele s-au oprit chiar la poarta bisericii, de ce ideea salvatoare a translarii a aparut atat de tarziu. Se spune doar ca, in preziua demolarii, Ceausescu a avut un vis anume si ca asta l-ar fi facut sa renunte.

Se mai spune ca, tot in preziua demolarii, enoriasii din cartier - de la copiii nou nascuti, pana la batranii grav bolnavi - au postit negru si s-au rugat fara incetare, iar Dumnezeu i-a ascultat, intarind o mai veche credinta a locului, anume - ca de ctitoria lui Mihai Viteazul nu se putea atinge nimeni si nimic.

Cu greu gasesti in tot Bucurestiul o biserica mai aparata si mai bineplacuta lui Dumnezeu ca "Mihai Voda", o biserica ce adaposteste, pe langa minunate icoane cu puteri vindecatoare, o mare si nestiuta comoara de sfintenie: particele de moaste (extrem de rare) ale Celor sapte tineri din Efes, martirizati si ziditi de vii pentru credinta lor, pentru ca, 200 de ani mai tarziu, Dumnezeu sa-i trezeasca din somnul in care ii cufundase, drept marturie si credinta in marele adevar al Invierii.

Ziditi de vii

Povestea celor Sapte martiri din Efes incepe pe vremea Imparatului Deciu (250), care obligase intreaga populatie a Imperiului Bizantin sa se adune in temple, pentru a se inchina idolilor.

Icoana greceasca

Desigur ca multi crestini din acea perioada au cedat sub amenintarea torturilor, iar aceia care nu au vrut sa se supuna au fost excutati fara mila, in adevarate procesiuni ale mortii, organizate in pietele celor mai importante cetati ale imperiului. Vazand toate aceste cruzimi, Maximilian, fiul prefectului din Efes, si alti sase tineri crestini, desi proveneau din familii bogate si, ca militari, erau obligati sa asculte orbeste ordinele primite, au refuzat sa participe la adoratiile pagane poruncite de marele conducator.

Urmariti si prinsi asupra faptului (cu genunchii aplecati in fata icoanei Mantuitorului), cei sapte prieteni ostasi au fost legati in lanturi grele si dusi chiar la judecata Imparatului. Degeaba a insistat Deciu ca tinerii sa se lepede de Hristos. Cu cat amenintarile erau mai mari, cu atat crestea si hotararea lor de a nu se inchina la idoli, pentru ca, intru sfarsit, Maximilian sa ia cuvantul in fata multimii si sa marturiseasca pentru ceilalti sase frati de credinta motivul pentru care nu se inchinau la idoli:

"Noi avem deja un Dumnezeu, a carui slava umple cerul si pamantul. Noi Ii dam in dar jertfa tainica a marturisirii credintei noastre si a neincetatelor noastre rugaciuni!".

Cu greu stapanindu-si furia, dar si impresionat de faptul ca tinerii faceau parte din cele mai importante familii ale imperiului, Deciu le va acorda cateva zile pentru a se razgandi si a se salva astfel de la moarte. Tinerii, insa, au ramas neclintiti.

In ciuda potopului de lacrimi si rugaminti ale parintilor si ale celor mai dragi prieteni, cei sapte tineri s-au sfatuit intre ei si au hotarat sa se retraga departe de lume, intr-o pestera situata in partea de rasarit a orasului, pentru a se pregati in liniste si rugaciune pana sa fie adusi din nou in fata tiranului, lasandu-l doar pe Iamvlih, cel mai tanar dintre ei, sa coboare in oras si sa aduca de acolo ultimele vesti si ceva de-ale gurii.

Cei sapte sfinti - pictura islamica

Nu a trecut mult timp si, revenit in Efes, Imparatul a dorit neintarziat sa auda raspunsul celor sapte crestini, pregatindu-se sa-i vada cu ochii lui cum li se inchina si aduc ofrande idolilor din templul zeitei Isis. Mare ii va fi insa dezamagirea sa afle ca tinerii, in loc sa se bucure de marinimia lui, s-au ascuns in munte si acum refuzau sa coboare de acolo.

Parca nevenindu-i sa creada ca niste tineri renunta atat de usor la viata lor, Deciu a mai facut o ultima incercare si i-a trimis pe parintii celor sapte sa discute si sa-si induplece fiii, dar, vazand incapatanarea lor, s-a infuriat si a inceput sa caute o pedeapsa cat mai cumplita, pe masura indraznelii de a nu i se respecta porunca. Ar fi putut sa-i atarne in carlige, sa le smulga carnea cu fiare inrosite si, dupa cateva zile, sa le taie capetele.

Ar fi putut, deci, sa imagineze alte si alte cazne, dar nimic nu i s-a parut mai potrivit si mai razbunator pentru mandria lui ranita decat sa-i zideasca de vii, blocand cu pietre si caramizi intrarea in pestera, in asa fel incat nimeni sa nu afle despre martirajul lor si, in acest fel, sa-i transforme in eroi.

Nici prin gand nu-i trecea Imparatului ca tocmai Theodor si Barabos, zidarii trimisi sa inchida definitiv intrarea in pestera, erau ei insisi crestini, drept pentru care, implinind cu greu porunca imparateasca, au sapat, totusi, pe sapte placi de plumb, povestea celor sapte mucenici, si le-au ascuns in mare taina intr-o groapa facuta nu departe de locul supliciului.

Icoana ruseasca

In cele cateva ore cat a durat inchiderea intrarii in pestera, tinerii crestini nu s-au pierdut cu firea. Stiau ca vor avea parte de o moarte lenta, plina de chin si neputinta fizica, de ganduri si ispite cumplite, dar la fel de bine stiau ca Dumnezeu nu-i va lasa nici o clipa lipsiti de ajutor si mangaiere. Au stat in genunchi, privind cu lacomie la razele de lumina ce se stingeau pe rand, ca o ultima amintire a ceea ce a fost si ca o vestire a ceea ce ii astepta in viata fara de sfarsit. Au stat cu demnitate.

Au stat tacuti si neclintiti ca niste ostasi ai lui Hristos. Adanc si nemilos ca vesnicia, intunericul a cuprins treptat pestera. Fara a inceta vreo clipa rugaciunea lui Iisus, cei sapte au gustat ultima bucatica de paine, adusa de Iamvlih cu cateva zile in urma, s-au imbratisat frateste, cerandu-si iertare unul altuia, si, cuprinsi brusc de un somn greu, au adormit cu mierea rugaciunii pe buze.
Aveau sa doarma cel mai lung somn pe care il putea trai vreodata un pamantean. Un somn ca boarea unei morti, ca amintirea unei uitari fara sfarsit. Un somn lung, de doua veacuri.

Uimirea imparatului Teodosie cel Tanar si a tuturor efesenilor

Dupa ani si ani, dupa mai multe molime, razboaie si domnii, un pastor oarecare, pe nume Adatiu, hotarandu-se sa-si faca staul pentru mica lui turma chiar in munte, s-a gandit ca cel mai lesne ar fi sa largeasca o grota aflata in preajma. Astfel, a inceput sa indeparteze pietrele si trunchiurile de copaci ce-i stateau in cale, a curatat si a trudit o zi intreaga, pana cand a dat peste un brau de caramizi zidite in pestera, pe care a inceput sa le sparga, una cate una, manat de o curiozitate nefireasca.

Astfel, ciobanul Adatiu va zari la lumina tremuratoare a tortei improvizate trupurile celor sapte tineri si, apropiindu-se cu oarece teama si precautie, se va inspaimanta descoperind ca trupurile acelea sunt vii, se misca si dau a se ridica in picioare. Marturia lui Adatiu si a altor efeseni din timpul acela nu lasa loc nici unei indoieli. Trezirea la viata a Celor sapte tineri din Efes s-a savarsit, cu adevarat, pe vremea lui Teodosie cel Tanar (anul 446 d.Hr.).

Pestera

Sigur ca tinerii, sculati din somnul lor de moarte, n-au banuit nimic din ce se intamplase cu ei vreme de 200 de ani. Ca in fiecare zi, s-au rugat si i-au multumit lui Dumnezeu pentru toate si, venind ora pranzului, l-au trimis pe Iamvlih sa cumpere paine, dar acesta s-a intors speriat si uimit si, in loc sa le dea painea mult asteptata, s-a pornit sa le spuna fratilor lucruri cu totul incredibile: ca la portile caselor si pe cupola bisericilor se afla semnul crucii; ca oamenii si-au schimbat imbracamintea, ca din strazile Efesului nu mai recunosti nimic.

Degeaba il intrebau fratii unde este painea pentru care fusese trimis. Iamvlih repeta intruna ca, atunci cand a intins banii pentru paine, brutarul nu a vrut sa-i ia, aratandu-i efigia de pe moneda si zicand ca acum la Constantinopole domneste un alt imparat, nu Deciu.

Mai mult chiar, crezandu-se ca a descoperit cine stie ce comoara veche, Iamvlih a fost dus la proconsulul cetatii si apoi la marele episcop Stefan, care a inceput sa-l descoasa cu intrebari, pana ce acesta si-a dat seama ca tanarul nu era nici nebun si nici inselator, ci era chiar dovada vie a unei mari minuni facute de Dumnezeu, fapt deplin confirmat si de placutele de plumb gasite la intrarea in pestera.

Cronicile vremii pomenesc despre Iamvlih si aventurile prin care a trecut el, dar cel mai mult se opresc la vizita imparatului Teodosie facuta Celor sapte tineri din munte, cu mare alai de slujitori, si la faptul ca in dreptul pesterii se aduna zi de zi multime de oameni, tulburand linistea tinerilor, pana intr-o zi cand, ascultandu-le rugaciunea, Dumnezeu s-a milostivit inca o data de ei si, cufundandu-i in somn, nu i-a mai trezit niciodata.

Muntele cu pestera

Ce s-a intamplat cu trupurile Celor sapte tineri din Efes nu se stie prea bine, mai ales ca, in urma unui vis tulburator, imparatul Teodosie a renuntat sa-i mai aseze in cele sapte sarcofage de aur pregatite special, preferand sa-i ingroape intr-un loc nestiut de nimeni si apoi sa zideasca, din nou, intrarea in pestera Efesului, care a devenit intre timp loc de pelerinaj.

Putine lacasuri sfinte din lume se pot mandri macar cu o farama din moastele celor sapte mucenici. Biserica "Mihai Voda" e una din ele, dar nu-si face din asta nici un motiv de lauda.

Pastreaza pe mai departe sfintele moaste intr-o raclita de argint si continua sa fie singura biserica din tara care cinsteste pe 22 octombrie, in dragoste si discreta reculegere, ziua Tinerilor din Efes, lasand, fara pic de ostentatie sau mandrie desarta, ca fiecare credincios sa descopere singur minunata poveste a celor Sapte sfinti efeseni si sa ia aminte la pilda lor vie, de incredere in ziua Mantuirii si a Invierii de apoi.
*

Trezirea celor 7 sfinti (manuscris medieval, sec. 14)

Sunt multe lucruri frumoase la "Mihai Voda". Daca intri, ai ce vedea. Icoanele si odoarele sfinte par sa te astepte. Le privesti si iei aminte, citesti micul istoric din pridvor si te minunezi de vechimea constructiei, pentru a te opri apoi in prag, constatand cu un frison de ingrijorare ca, la ora vecerniei, biserica e aproape goala, cum se mai intampla uneori in cartierele nou aparute, cu sedii de banci si apartamente rezidentiale, cu oameni elegant imbracati, fara timp si fara liniste sufleteasca; oameni grabiti si atenti mai mult la soneria telefonului celular decat la chemarea clopotului de slujire, de sub fereastra casei lor.

Pusa discret intr-un colt, raclita Celor sapte tineri din Efes nu se grabeste nicaieri. Icoana fara egal a rabdarii lui Dumnezeu, mica racla ii asteapta pe toti - credinciosi si mai putin credinciosi. Ii asteapta pana in ultimul ceas, pana in ultima clipa. Pentru Hristos, nimic nu e prea tarziu - cu atat mai mult pocainta si intoarcerea omului la faptele cele bune.

• Sorin Preda

CEI SAPTE TINERI ADORMITI

FAPTELE APOSTOLILOR-UN FILM DEOSEBIT

Vedeti aici filmul "Faptele Apostolilor – Biblia Vizuala" 1994 tradus in limba romana .

Pilgrimages of Europe: Les Saintes Marie de la Mer, France

Give Up Yer Aul Sins - Story of Saint Patrick

Pilgrimages of Europe: Croagh Patrick, Ireland

Saint Patrick's Breastplate