Traditii si legende romanesti

Broasca lui Noe

Ne-am obisnuit sa asimilam broasca ideii de vrajitorie. Mai mult, aproape toti traim o senzatie de oroare la gandul ca am putea tine in mana noastra un astfel de animal. Toate aceste orori ale noastre vin din nestiinta. Pentru ca broasca, in trecutul indepartat, si-a avut locul ei de cinste. Atat din punct de vedere religios cat si mistic.

Se spune ca broasca ar fi existat inca dinainte de Facerea Lumii. Impresionat de micuta broscuta. Dumnezeu Insusi a rugat-o sa care apa in gura si tarana cu ajutorul urzicilor, pentru facerea pamantului. Supusa, broscuta a carat zile nenumarate apa si tarana, pana cand pamantul s-a facut la dimensiunile actuale. Ca urmare a ducerii la bun sfarsit a muncii, Dumnezeu a binecuvantat si a sfintit broscuta primordiala. Sfintenia este data de faptul ca nici dupa ce moare broasca nu putrezeste.

Legendele noastre spun ca broasca, la origine, a fost o femeie intristata de moartea unicului ei fiu. Vazand-o ratacand mereu, plangand, Fecioara a fost impresionata si a transformat-o in broasca. iar din lacrimile varsate de ea s-a format si primul lac unde ar fi trait broscuta.

Alte povestiri romanesti spun ca, in timp ce Maria plangea pierderea Fiului Sau, o broscuta a venit sa o consoleze. Micul animal i-a povestit ca a avut 9 fii dar ca pe toti i-au calcat oamenii in picioare. Nascatoarea de Dumnezeu a zambit trist si a hotarat ca un astfel de suflet merita sa fie altfel decat celelalte vietuitoare, drept pentru care i-a harazit darul de a nu putrezi niciodata.

Privind in manuscrise atat de vechi incat putini mai stiu de existenta lor, descoperim ca Noe, in celebra sa Arca, ar fi luat, printre atatea animale, o broscuta si o vrabie. cand apele s-au retras, toate animalele au plecat, uitand de cele doua. Cum vrabiuta nu putea sa zboare, broasca s-a latit. Vrabia s-a urcat pe ea si, plutind pe deasupra apelor care se retrageau, amandoua animalele au ajuns la mal.

De ce oare, cu tot rolul ei primordial, broasca este detestata si data deoparte acum? Sa fie din cauza ca noi, oamenii, ne consideram mai buni si nu ne place ideea ca un alt animal sa ocupe locul mistic care credem ca ne apartine in interiorul Creatiei? Sau sa fie pur si simplu doar ignoranta?

Asa cum nu ne cunoastem nici macar istoria – cea adevarata, nu cea a invingatorilor, predata in scoli – sa nu ne mai cunoastem nici macar originile spirituale si mostenirile stramosilor nostri?! E posibil. Pentru ca, la ora actuala, nu mai avem timp nici macar pentru noi insine. Pacat. Caci cei care nu-si cunosc radacinile sunt condamnati la disparitie. Ca popor si ca entitate spirituala.

Eliszar