duminică, 26 decembrie 2010
sâmbătă, 25 decembrie 2010
vineri, 24 decembrie 2010
sâmbătă, 18 decembrie 2010
miercuri, 15 decembrie 2010
marți, 14 decembrie 2010
luni, 13 decembrie 2010
duminică, 12 decembrie 2010
RUGACIUNE DE NOAPTE
Trezirea brusca in toiul noptii se face doar in doua cazuri.
In primul caz, cand cineva v-a facut vraji sau v-a descantat, iar in al doilea caz, mai rar, cand ingerul pazitor va trezeste intrucat starea voastra fizica este in pericol din cine stie ce motiv.
Indiferent de situatie, nu trebuie sa va pierdeti cu firea. Mergeti in bucatarie, luati un pahar gol si umpleti-l cu apa. Puneti mana dreapta deasupra paharului si spuneti
Apoi spuneti:
”Prin puterea acestei rugaciuni inchid spiritele rele din casa in apa, in numele tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh”.
Luati paharul cu apa si varsati-l picatura cu picatura in vasul de la WC sau in cada. Trageti apa (sau dati drumul la robinet) in timp ce spuneti:
”Unde ajunge aceasta apa acolo sa ajunga si spiritele inchise aici si sa nu se mai intoarca”.
Spalati paharul si puneti-l cu gura in jos pana dimineata. Apoi puteti dormi linistite.
Prietenul meu evreu s-a crestinat
O vorba inteleapta spune ca in viata niciodata un prieten nu este in plus. Ti ajunsi la o varsta la care amintirile incep sa ocupe un rol important din viata noastra, ne dam seama ca pe cei care ne-au fost prieteni, ne-au sprijinit la bine si la greu, ii putem numara pe degetele unei miini. In clipa respectiva ne dam seama ca cei cativa prieteni reprezinta o comoara pe care nu trebuie sa o pierdem.
Adriana Margariteanu, in varsta de 28 de ani, ne-a trimis un e-mail in care ne relata povestea unuia dintre prietenii sai.
“L-am cunoscut pe Iosif in urma cu 3 ani, cand am dat examen de admitere pentru a doua facultate. Era fiul unui om de afaceri evreu, care avea afaceri la noi in tara. Ca om era o persoana deosebita, gata mereu sa sara in ajutorul prietenilor. Din cauza asta si intrase de nenumarate ori in conflict cu tatal sau care era un om rece si calculat, genul de persoana care muncise din greu pentru fiecare ban si caruia nu-i placea sa vada cum fiul sau ii risipeste, treptat, o parte din agoniseala...”
Putini sunt oamenii care au toate calitatile pe care le avea Iosif. Treptat, intre Adriana si Iosif s-a legat mai mult decat o simpla amicitie. Au devenit confidenti. Lucrurl asta nu a implicat nici un fel de relatie sexuala intre cei doi studenti care se intelegeau de minune. Intr-una din zile, Iosif a sunat-o pe Adriana la ora 05.30 de dimineata si i-a spus ca vrea sa treaca pe la ea, sa-i spuna ceva.
Printre cuvinte romanesti si vorbe in ebraica, rostite din cauza agitatiei, Adriana a inteles ca Iosif avusese un fel de revelatie. Povestea cum, in urma cu ceva timp, intrase fara sa vrea intr-o incurcatura, spijinind pe un amic care, in realitate s-a dovedit a fi un traficant de droguri ce se folosea de numele lui si al tatalui lui Iosif pentru a obtine marfa. Cum respectivul nu mai platise de mult, traficantii incepusera sa-l ameninte pe Iosif iar cu o zi in urma cineva ii daduse foc la masina.
“Spunea ca era in camera lui inchiriata, la manastire, ingrijorat, gandindu-se cine l-ar fi putut scapa de traficanti. La un moment dat, icoana de pe perete care-l reprezenta pe Iisus a inceput sa straluceasca puternic de tot.”
In clipa urmatoare a auzit o voce blinda care ii reprosa:
“Te-ai gandit la toti, in afara singurului care te poate ajuta. Nu uita, Iosife, ca cel ce cauta sprijinul oamenilor, de la acela Dumnezeu isi va intoarce fata si va fi lasat spre ajutorul si rautatea oamenilor.”
n primul moment a crezut ca vreunul din prieteni ii facea vreo gluma proasta, dar in spatele icoanei nu era nimic. S-a dus la unul din calugari si i-a spus patania, iar calugarul l-a linistit, spunandu-i ca icoana aia e facatoare de minuni si ca multi si-au gasit linistea sufleteasca prin ea. “
Mi-a povestit ca in seara respectiva a stat de vorba cu calugarul si s-a spovedit, iar calugarul l-a indemnat sa se boteze. “
“Era acelasi Iisus ca cel din icoana de la manastire. I s-a adresat tot lui Iosif si i-a spus:
Dimineata le-a povestit si amicilor lui si despre icoana si despre vis, dar cei mai multi au ras de el. Unul singur i-a spus ca acestea au fost semne de la Dumnezeu si ca trebuie sa mearga la un preot sa ceara deslusire.
Toate astea le-a aflat Adriana dimineata, de la Iosif. Ti a mai aflat si ca acesta se hotarise sa se boteze. Botezul s-a desfasurat la cateva saptamini dupa intamplari. Desi parintii nu fusesera de acor cu trecerea lui la ortodoxism, amenintindu-l chiar ca il vor renega, dimineata erau prezenti in micuta biserica unde urma sa se desfasoare ritualul. Erau de fata toti prietenii lui Iosif, respectindu-i hotarirea si pastrind tacerea. Dupa ce preotul a spus rugaciunile de rigoare iar nasii au rostit Crezul si s-au lepadat de Satana, intreaga asistenta a privit inmarmurita crucea care aparuse pe fruntea lui Iosif.
“Nu stiu daca era vreunul care sa nu fi fost impresionat de ceea ce vedea. Parintai lui plangeau iar al final mama sa s-a apropiat de Iosif si i-a spus: “Fii binecuvintat Andrei, mama.”
Pentru ca Andrei era numele de botez al noului crestin. Si era numele unuia din primii apostoli, singurul care a trecut in urma cu 2000 de ani pe pamanturile dacilor. I se daduse numele lui Andrei, pentru ca in Romania el, evreul Iosif, descoperise drumul catre mantuire...
Mănăstirile rupestre din Orheiul Vechi
În primele secole ale erei lui Cristos în spaţiul carpato-nistrean îşi fac apariţia primii creştini.
Printre ei se remarcau părtaşii episcopului Audias, care în sec.IV, fiind exilaţi de către impăratul roman în Schitya Minor (Dobrogea actuală), au trecut la nord de Dunăre, unde au întemeiat o mulţime de mănăstiri, în sânul cărora, după spusele autorului Epifanios, "înflorea regula călugărească".
După tradiţia creştină timpurie, aceste mănăstiri nu puteau fi altele decât cele rupestre. Or, în această ordine de idei, regiunile pruto-nistrene ofereau posibilităţi enorme, dat fiind faptul ca aici existau spaţii întinse cu rupturi calcaroase de care aveau nevoie călugării creştini.
Pentru comunităţile creştine timpurii se potriveau de minune şi condiţiile din cadrul microzonei Orheiul Vechi.
Această zonă misterioasă, coborâtă parca din ceruri, cu un caracter rupestru pronunţat în stare să favorizeze monahismul primar şi sihăstria, izolată într-un fel de lumea mare, îndepărtată de centrele aglomerate ale Imperiului Roman, retrasă de la căile comerciale intensive, era benefică pentru statornicirea comunităţilor creştine timpurii.
In procesul de căutare a Mântuitorului acestia nu puteau să ocolească o regiune dumnezeiască cum era cea din văgăuna de lângă actualele sate Butuceni şi Trebujeni.
În malurile prăpăstioase ale Răutului la începutul erei lui Cristos trebuiau să existe o mulţime de caverne mai mici sau mai mari, săpate în stâncile calcaroase de către autohtonii acestor plaiuri.
Geto-daci, traci vechi sau alte triburi preistorice, erau în căutarea mijloacelor mai eficiente de apărare în vremurile grele, şi în procesul de edificare a unei spiritualităţi cât mai desăvârşite, si pătrundeau în interiorul stâncilor, pentru a se face una cu piatra, pentru a se afla cât mai aproape de divinitate.
Creştinii din jurul anilor 300-400 p.Chr. probabil au valorificat şi peşterile existente la acea vreme în valea Răutului, la fel ca şi pe acelea din alte regiuni similare a bazinului Nistrului Mijlociu (Saharna, Ţâpova, Japca, Socola etc.), lucrând cu ardoare la săparea în piatră a unor locaşuri noi de cult religios.
Lumina creştină, odată aprinsă şi statornicită pe aceste meleaguri, nu mai putea fi stinsă, determinând pentru multe secole înainte şi calea oamenilor pământului din preajma locului.
În epoca migraţiilor popoarelor viaţa creştină din cavernele Orheiul Vechi devenea eternă şi sacră, în urma statornicirii unei spiritualităţi profunde, care a supravieţuit timpul cu nenumăratele sale secole şi istoria cu multiplele sale neamuri aflate în mişcare, în trecere, inclusiv prin această zonă aleasă de Dumnezeu.
În perioada medievală, complexele rupestre de la Orheiul Vechi au evoluat foarte mult. Intensificarea vieţii monastice i-a determinat pe călugări să adâncească vechile peşteri, să le reamenajeze în conformitate cu canoanele religiei creştine, să construiască în stâncă alte peşteri noi, chilii pentru sihăstrie, biserici subterane şi galerii cu multiple încăperi monastice.
La etapa actuală unele complexe rupestre sunt păstrate relativ bine, altele însă au fost deteriorate într-o măsură mai mică sau mai mare de intemperiile istoriei sau de cataclismele naturale, în special, de cutremurile de pământ, atât de frecvente în această zonă.
Analiza stâncilor de la Orheiul Vechi arată că pe parcursul secoleleor s-au prabuşit în apele Răutului zeci de chilii monastice, de la care astăzi pot fi urmărite doar unele segmente de la bază lor.
Cu toate acestea, multe complexe rupestre au ajuns până la noi în stare bună, reprezentând un adevărat şirag de mărgăritare în cadrul complexului muzeistic din valea Răutului.
În rezultatul evoluţiei îndelungate multi-seculare, locaşurile rupestre de la Orheiul Vechi sunt definitivate în forma actuală prin sec. XV-XVII.
Aceste complexe sunt dislocate în două sectoare: în malul de nord al promontoriului Butuceni, şi în malul opus al râului (Ruptura Bacotei) la sud de promontoriul Butuceni.
Din punct de vedere arheologic în zona se evidenţiază şase complexe rupestre care cuprind în total circa 100 de încăperi monastice creştine.
Dintre acestea, două complexe aflate în malul de nord al promontoriului Butuceni (Mănăstirea Peştera şi Mănăstirea lui Bosie) reprezintă mănăstiri bine delimitate, cu biserici subterane şi galerii cu chilii adiacente pentru călugări.
Celelalte patru complexe rupestre (Peştera, Holm, Stânca Corbului şi Chilior), mai modeste ca proporţii, alcătuite din chilii, sepărate pentru sihaştri sau galerii, etajate pentru comunităţi monastice mai mari, impresionează nu mai puţin decât primele două.
Cati oare nu stiu ca meleagurile romanesti au primit cununa crestina de la insusi Andrei, cel dintii chemat dintre Apostolii Mintuitorului.
Primele secole au insemnat o serie de manastiri si lacasuri crestine intemeiate, uneori sub protectia stapinilor acestui pamant, alteori in locuri pustii, locuri in care slujitorii Domnului se retrageau pentru a-I asculta poruncile.
Una din zonele alese de primii crestini a fost si Orheiul Vechi. Departe de centrele comerciale ale putredului Imperiu Roman, Orheiul pare coborit din ceruri. La inceput existau aici o serie de pesteri sapate in calcar. Unele din aceste pesteri faceau parte din complexele de aparare de pe vremea dacilor.
La vremuri de invazie, comunitatea se retragea aici. Intrarea in pesteri era, practic imposibila fara acceptul aparatorilor. Intr-o sala mare in care existau resurse de mincare si apa se putea ajunge doar prin niste culoare stramte, pe unde nu puteau intra mai mult de doua persoane o data.
Apoi sala mare avea niste ferestre la inaltime pe unde eventualii urmaritori nu puteau intra, dar de unde, aparatorii, puteau lovi cu sageti, sulite sau alte proiectile.
Alte pesteri erau folosite de sacerdotii daci pentru reculegere, pentru apropierea lor de zeii pagini de demult. Toate aceste complexe rupestre au fost preluate de crestini care le-au adaptat propriilor nevoi spirituale.
Calugarii au adincit lacasurile rupestre si le-au facut proprice pentru ritualurile crestine. La ora actuala se cunosc peste 100 de incaperi monastice, biserici subterane si chilii adiacente pentru frati.
Cel mai reprezentativ complex este Manastirea lui Bosie, alcatuita din galerii amenajate, o biserica rupestra, cu naos si altar si chilii pentru calugari.
Pe unul din peretii bisericii exista u inscriptie in limba slavona care spune: “ Aceasta manastire a facuto robul lui Dumnezeu, Bosie, pircalabul de orhei, impreuna cu sotia si copiii sai, spre cinstirea lui Dumnezeu, intru iertarea pacatelor sale. Selevestru, anul7173 (1665). Iar pe un alt zid se gaseste scris in limba romana, in alfabet chirilic:
“Acestu zapis l-au facutu Vasile Adeescu si cu azmerita Leca in zilele lui Constantin Voda, candu au ernat Ucraina in Ivance si au fost Steta hatman la Ucraina si noi am ernatu atuncie aicie. Leato 7198 (1689, n. n), noiembrie 20.”
Interesant este faptul ca inscriptiile sunt gravate deasupra altora, mai vechi, despre care nu se stie aproape nimic. Din cauza deteriorarilor, s-au pastrat doar unele semne ciudate, cruci arhaice si litere fara nici o legatura intre ele.
Ce au vrut sa spuna oare vechii locuitori ai pesterilor orheiene, probabil ca nu vom afla niciodata. Nu putem face nimic altceva decit sa ne lasam cuprinsi de amintirile celor care traind aici, au incercat sa fie cit mai aproape de Dumnezeu.
Traditii si legende romanesti
Broasca lui Noe
Ne-am obisnuit sa asimilam broasca ideii de vrajitorie. Mai mult, aproape toti traim o senzatie de oroare la gandul ca am putea tine in mana noastra un astfel de animal. Toate aceste orori ale noastre vin din nestiinta. Pentru ca broasca, in trecutul indepartat, si-a avut locul ei de cinste. Atat din punct de vedere religios cat si mistic.
Se spune ca broasca ar fi existat inca dinainte de Facerea Lumii. Impresionat de micuta broscuta. Dumnezeu Insusi a rugat-o sa care apa in gura si tarana cu ajutorul urzicilor, pentru facerea pamantului. Supusa, broscuta a carat zile nenumarate apa si tarana, pana cand pamantul s-a facut la dimensiunile actuale. Ca urmare a ducerii la bun sfarsit a muncii, Dumnezeu a binecuvantat si a sfintit broscuta primordiala. Sfintenia este data de faptul ca nici dupa ce moare broasca nu putrezeste.
Legendele noastre spun ca broasca, la origine, a fost o femeie intristata de moartea unicului ei fiu. Vazand-o ratacand mereu, plangand, Fecioara a fost impresionata si a transformat-o in broasca. iar din lacrimile varsate de ea s-a format si primul lac unde ar fi trait broscuta.
Alte povestiri romanesti spun ca, in timp ce Maria plangea pierderea Fiului Sau, o broscuta a venit sa o consoleze. Micul animal i-a povestit ca a avut 9 fii dar ca pe toti i-au calcat oamenii in picioare. Nascatoarea de Dumnezeu a zambit trist si a hotarat ca un astfel de suflet merita sa fie altfel decat celelalte vietuitoare, drept pentru care i-a harazit darul de a nu putrezi niciodata.
Privind in manuscrise atat de vechi incat putini mai stiu de existenta lor, descoperim ca Noe, in celebra sa Arca, ar fi luat, printre atatea animale, o broscuta si o vrabie. cand apele s-au retras, toate animalele au plecat, uitand de cele doua. Cum vrabiuta nu putea sa zboare, broasca s-a latit. Vrabia s-a urcat pe ea si, plutind pe deasupra apelor care se retrageau, amandoua animalele au ajuns la mal.
De ce oare, cu tot rolul ei primordial, broasca este detestata si data deoparte acum? Sa fie din cauza ca noi, oamenii, ne consideram mai buni si nu ne place ideea ca un alt animal sa ocupe locul mistic care credem ca ne apartine in interiorul Creatiei? Sau sa fie pur si simplu doar ignoranta?
Asa cum nu ne cunoastem nici macar istoria – cea adevarata, nu cea a invingatorilor, predata in scoli – sa nu ne mai cunoastem nici macar originile spirituale si mostenirile stramosilor nostri?! E posibil. Pentru ca, la ora actuala, nu mai avem timp nici macar pentru noi insine. Pacat. Caci cei care nu-si cunosc radacinile sunt condamnati la disparitie. Ca popor si ca entitate spirituala.
Chipul sfantului necunoscut din cripta secreta de la Adamclisi
Acum 30 de ani, renumitii antropologi Irina si Cantemir Riscutia au realizat, dupa un craniu mai bine conservat, reconstituirea vitala a fetei unuia dintre martirii crestini necunoscuti cu numele, descoperiti intr-o cripta secreta la Tropaeum Traiani.
Dupa un prim studiu efectuat de antropologi in 1976, doi ani mai tarziu, erau publicate concluziile de specialitate cu privire la aceste oseminte in revista „Pontica“. Unul dintre aceste studii era semnat de renumitii antropologi Irina si Cantemir Riscutia, care studiasera un craniu mai bine conservat si realizasera, in premiera, reconstituirea antropologica vitala a fetei unuia dintre Sfanti.
Astazi, „Gardianul“ prezinta, pentru prima data dupa 30 de ani de tacere, posibilul chip al unuia dintre Sfantai necunoscuti de la Adamclisi.
Descoperirea Sfantelor moaste ale martirilor de la Adamclisi a fost imediat ocultata de Securitatea regimului comunist al vremii. Osemintele au fost repede impachetate in saci de ciment, laolalta cu resturi de mortar, caramida si pamant, fiind expediate in taina la Centrul de Cercetari Antropologice al Academiei Romane, unde au ramas pana in 2006, cand au fost restituite Arhiepiscopiei Tomisului. Autoritatile au interzis a se spune despre aceste relicve ca apartin unor Sfanti crestini.
Din acest motiv, studiul sotilor Riscutia, publicat in revista „Pontica“, nu face nici o referire de aceasta natura, ci vorbeste sec, in termeni de specialitate, despre „craniul «A» din cripta bizilici simple(A) de la Tropaeum Traiani“.
Misterioasa disparitie a craniului «A»
Povestea craniului „A“ este un mister. Dupa studierea lui de catre sotii Riscutia, nu se cunoaste ce s-a mai intamplat cu el. Specialistii de la Centrul de Cercetari Antropologice, care timp de trei decenii au pastrat cu grija osemintele Sfantilor de la Adamclisi, nu cunosc nici ei unde s-ar putea afla aceasta relicva, daca mai exista sau nu.
Nici doamna Irina Riscutia, cu care am discutat zilele trecute, nu cunoaste ce s-a intamplat cu craniul respectiv dupa reconstituire. S-a pastrat in schimb chipul sfantului, asa cum a fost el refacut de antropologii amintiti.
Chipul sfantului, descris in studiul sotilor Riscutia
In continuare, incercam sa „traducem“ cate ceva din studiul antropologic referitor la aceasta sfanta relicva, publicat in revista „Pontica“ in 1978.
Asadar, sfantul, a carei fata a fost reconstituita de antropologi in anii ’70 ai secolului trecut, avea orbite relativ deschise, un nas putin carnos, „cu aripile nasale fine si rasucate helicoidal“. Fata era relativ „convexa, in sectiune transversala“, maxilarele erau scunde, cu o dentitie ordonata, sanatoasa. Modelul morfologic al craniului „nu trada un metisaj“.
Studiul mai subliniaza faptul ca „purtatorul acestui craniu… apartinea populatiilor zise mediteraneene… cu pigmentatii relativ inchise“ si nu era gras. Fragilitatea craniului, starea precara in care se afla, nu permitea o reconstituire plastica. De aceea, antropologii Irina si Cantemir Riscutia au realizat doar un desen al chipului sfantului studiat, pe care il reproducem si noi.
Moastele au fost descoperite intr-o cripta secreta
Descoperirea martirilor de la Adamclisi a fost facuta de celebrul profesor Ion Barnea, in timpul sapaturilor de verificare executate in 1971-1973.
Iata ce spunea in legatura cu aceasta profesorul Ion Barnea in studiul intitulat “Bazilica simpla (A) de la Tropaeum Traiani”, pe care l-a publicat in 1978 in revista “Pontica”:
“In urma sapaturilor de verificare, s-a constatat ca bazilica avea cripta si atrium. Cripta situata sub paviment, la extremitatea de est a navei mediane, se prezenta ca o incapere dreptunghiulara (2,70 m/2,30 m), inalta de 2,50 m, acoperita de o bolta semicilindrica, orientata E-V, prabusita in intregime...
Pe peretele de est, la mijloc, se observa un chenar dreptunghiular, lung de 0,79 m si inalt de 0,64 m, in care, ca intr-un caiet de dictando, se afla sase intervale inguste, late de cate 4 cm, si sase lungi de cate 7 cm, toate incizate in tencuiala umeda. In intervalele largi fusese pictata cu vopsea galben-verzuie o inscriptie in limba greaca, ce n-a putut fi reconstituita, deoarece in momentul descoperirii abia se mai distingeau din text urmele foarte slabe a doua- trei litere..
. Sub stratul gros de daramaturi, pe pavimentul din care nu s-au pastrat decat cateva caramizi... zaceau imprastiate resturile a cinci schelete omenesti, fara nici o urma de sicriu sau obiect de inventar, cu exceptia unui mic cui de arama de la vreun cosciug sau cutie de lemn pentru moaste, totul aratand ca cripta fusese profanata inainte de daramarea boltii.
Scheletele apartin probabil unor martiri pe ale caror nume nu le cunoastem, deoarece cu toate incercarile facute, din textul inscriptiei nu s-a putut recupera nimic, iar Martirologiile sau alte izvoare literare nu stim sa faca vreo mentiune despre existenta unor martiri crestini la Tropaeum sau despre transferarea mai tarzie a unor relicve Sfante in aceasta cetate“.
Irina Riscutia: Bineinteles, craniul apartine unui autohton
Cu cateva zile in urma, doamna Irina Riscutia ne-a marturisit ca nici nu stia ca studiul fusese totusi publicat. Surpriza a fost mare sa revada desenul executat acum 30 de ani, pornind de la datele antropologice ale craniului studiat. Privind cu emotie acest chip, ne-a declarat : „Pornind de la structura antropologica specifica populatiei mediteraneide, care predomana in sud-estul tarii noastre, ar putea fi un localnic din zona.
Nu intrevad nici un amestec cu migratori veniti in aceste teritorii, care, in mare parte, au fost de origine asiatica. Cu certitudine, varsta lui a fost undeva in jurul a 30 de ani. Dupa cum observati, are o dantura puternica, nu are chelie, probabil consuma des peste si vin, e solid, ceea ce inseamna ca statea mult in soare, motiv pentru care vitamana D a fixat calciul, dan-du-i acest aspect robust. Cuteaza a spune ca ar fi putut avea ochii caprui! Toate aceste caracteristici le-am intalnit la populatia de pe Dunare. Bineinteles este autohton“.
sâmbătă, 11 decembrie 2010
duminică, 5 decembrie 2010
vineri, 3 decembrie 2010
joi, 2 decembrie 2010
miercuri, 1 decembrie 2010
Danion Vasile «Fără Înhibiții» Discurs stilisto-schismatic
L.E-SINT DE ACORD CU CALENDARUL VECHI, DEOARECE TIMP DE 2000 DE ANI S-A IMPRIMAT ENERGIA SFINTENIEI SI SLUJBELOR IN ZIUA RESPECTIVA. DAR NU SINT DE ACORD SA-L FACA PE PARINTELE CLEOPA MINCINOS, DEOARECE PARINTELE SUSTINEA CALENDARUL NOU DINTR-UN SINGUR MOTIV:sa nu faca dezbinare; aici danion vasile EXAGEREAZA, SI MA DOARE INIMA SA-L AUD VORBIND ASA DE PARINTELE NOSTRU DRAG.
FINALLY, LA IERUSALIM STIM CA SE TINE CALENDARUL VECHI SI LUMINA SFINTA DE PASTI VINE CONFORM CALENDARULUI VECHI; ZIUA DE PASTI ESTE DE FAPT SINGURA ZI DIN AN IN CARE CELELALTE BISERICI CE TIN CALENDARUL NOU ISI MARTURISESC SUBTIL GRESEALA, CELEBRIND PASTELE CA LA IERUSLAIM, NU DE ALTA DAR ATUNCI VINE LUMINA SFINTA DIN CER.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
