sâmbătă, 2 mai 2009

PARINTELE Iustin catre Băsescu: Răspândiţi lumina Învierii lui Hristos şi în suflete bieţilor basarabeni şi oferiţi-le cetăţenia română! Eu o ofer!


Părintele Iustin Pârvu către Traian Băsescu: Răspândiţi lumina Învierii lui Hristos şi în suflete bieţilor basarabeni şi oferiţi-le cetăţenia română! Eu îmi ofer cetăţenia mea unui basarabean prigonit!

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Cu multă durere în suflet vă adresez acest mesaj eu, nevrednicul şi smeritul monah din munţii Neamţului, care am jurat în faţa altarului lui Dumnezeu că voi apăra credinţa şi neamul românesc. Îndrăznesc să vă adresez acest cuvânt pentru că inima şi conştiinţa în faţa Evangheliei lui Hristos nu mă lasă să trec cu vederea necazurile şi durerile care s-au năpustit asupra fraţilor noştri basarabeni, acum în perioada aceasta a Patimilor Domnului.
Sub epitrahilul meu, la spovedanie, am ascultat multe din păsurile şi suspinurile fiilor basarabeni şi le înţeleg prea bine amarul şi suferinţa.
Astăzi, vrăjmaşul diavol s-a năpustit ca o fiară sălbatică asupra creştinilor ortodocşi basarabeni, în această săptămână frumoasă a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, când fiecare creştin trebuia să fie la casa lui liniştit, să se pregătească duhovniceşte, să îşi spele păcatele prin Sf. Împărtăşanie, prin care îşi curăţă viaţa lui precum ograda şi locul unde sălăşluieşte de veacuri, cu părinţii şi strămoşii lui. Iată că vrăjmaşul a găsit mijloacele să tulbure toată liniştea şi pacea românilor noştri ortodocşi de peste Prut. Oare cum vom putea cânta noi Hristos a înviat, ştiind că fraţii noştri de dincolo nu pot să se mai bucure de frumuseţea Învierii lui Hristos?
Ştiţi, Domnia voastră, ce cântare este mai aleasă în aceste sărbători de Paşti, pe buzele tuturor credincioşilor? Se cheamă Ziua Învierii: „Ziua Învierii, să ne luminăm popoare şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm". Oare cu vorbe goale ne vom putea îmbrăţişa fraţii noştri suferinzi de peste Prut, mamele îndurerate care plâng fiii lor zdrobiţi şi internaţi în spitale, unii morţi, cum este cazul tinerilor martiri ai Cruciadei Copiilor Valeriu Boboc şi Ion Tabuleac? Aceşti tineri frumoşi şi curajoşi care s-au ridicat împotriva mârşăviilor roşii, zac sărmanii în patul spitalelor cu trupurile lor lovite şi maltratate de către urâciunea pustiirii pe pământ.
Acest sistem bolşevic îl cunosc prea bine, Domnia voastră! Acest sistem mi-a mâncat 17 ani din viaţă şi port în trupul şi în sufletul meu semnele şi rănile acestei fiare bolşevice, doar pentru că am iubit libertatea în Hristos. Ceea ce se întâmplă la ora aceasta pentru noi nu este nicio noutate. Ci este ceea ce s-a mai întâmplat prin 1946, 47, 48, pe străzile Bucureştiului când erau distruşi, maltrataţi şi urmăriţi cei mai buni fii ai neamului nostru, teroare care a continuat până în campania bolşevică de arestare a generaţiilor 1948, 1964. Cu toată ura şi răutatea s-au năpustit asupra tineretului nostru şi a lumii noastre creştin-ortodoxe, de care se temeau şi se tem şi acum, nu cumva să se reîntroneze viaţa noastră creştin ortodoxă pe planul acesta al Europei de Răsărit. Este aceeaşi mare Rusie de altădată ortodoxă şi care îşi întindea pretenţiile asupra Balcanilor cu forţele ei panslaviste sub firma ocrotitoare a creştinismului ortodox.
Iată, aceeaşi comunişti de atunci s-au năpustit şi asupra fraţilor noştri basarabeni acum, secerând cu secera bolşevică sufletele nevinovate ale acestor tineri curajoşi şi bătând piroane cu ciocanul roşu în inimile îndurerate ale sărmanelor mame care se frământă cu nelinişte neştiind ce urgie va mai aduce şi ziua de mâine sau chiar sărbătoarea Învierii Domnului, şi nu găsesc nicăieri o mângâiere... de parcă am fi neamul cel mai condamnat de pe lumea aceasta.
Domnule preşedinte, aduceţi acestui neam mângâiere! Aduceţi o veste bună mamelor şi tinerilor basarabeni!
Pentru că, să ştiţi, Domnule preşedinte: creştinii ortodocşi sunt temelia acestor neamuri din Răsărit! Nu uitaţi că Hristos S-a răstignit şi a înviat şi pentru românii de peste Prut!
Răspândiţi lumina Învierii lui Hristos şi în suflete bieţilor basarabeni şi oferiţi-le cetăţenia română! Dacă celelalte forme de guvernământ nu au făcut-o până acum, pentru că slujesc aceluiaşi sistem bolşevic, faceţi-o Dumneavoastră! Pe ei nu i-a interesat nimic decât să fie cât mai votaţi pe încă 4 ani, abuzând de ignoranţa unui întreg popor.
Aveţi curajul şi puterea, Domnule preşedinte, să vă împotriviţi fiarei comuniste! Ajutorul îl veţi primi de la Domnul nostru Iisus Hristos şi veţi avea sprijinul milioanelor de ortodocşi ai acestui neam. Să nu nădăjduim în puteri străine, că nu le pasă, Domnule preşedinte! Faţă de conflictul acesta din Basarabia, grăit-a vreun occidental? Grăit-a oare Comitetul European? Ne-a sărit Uniunea Europeană în ajutor? Oare nu cumva interesele şi unora şi altora sunt comune? Eu, ca om, la ora aceasta după vechimea anilor mei, nu mă mai gândesc la visul frumos al Reîntregirii, nu se mai pune problema teritorială, pentru că problema teritorială nu este decât un mijloc de scandal şi de nelinişte a popoarelor. Dar cetăţenia o puteţi oferi fiilor aceştia abandonaţi şi de mama România şi de celelalte mame vitrege, abandonaţi şi de păstorii laici dar şi de cei duhovniceşti care, în loc să aducă o găleată de apă şi să stingă focul care mistuie casa fratelui de lângă noi, preferă să arunce cu apă la moara bolşevică, la care s-au angajat. După atâţia ani de comunism am nădăjduit că se va face lumină şi în ţara noastră. Dar în loc să înflorim, a ajuns bietul român că nu mai are să ciocnească şi el un ou de Paşti; găina i-a pierit, oile nu mai sunt şi toate parcă au pierit încât nici în izvoarele apelor din România nu mai au unde să-şi spele capul obosit de trudă şi de necaz, bieţii români.
Să fim stăpâni la noi în ţară, Domnule preşedinte! Că ţara noastră are multe daruri şi este binecuvântată de Dumnezeu, a cărui Sfântă Înviere o prăznuim cu toţii, acum. Neamul nostru prin credinţă s-a clădit, prin credinţă va rezista! Bunul Dumnezeu a rânduit să fiţi conducător al acestui neam, şi poate veţi mai fi, în vremuri de restrişte şi mari încercări din toate părţile, pe de o parte din Răsărit vine teroarea stalinistă neschimbată, iar din Occident suntem asaltaţi cu dezmăţ şi imoralitate care încalcă orice principiu creştin şi etic, iar mai nou ni se impune un nou control totalitar prin introducerea microcipurilor de tip R.F.I.D. în actele noastre de identitate. Pământul acestui neam va dăinui numai cât se va afla sub binecuvântarea lui Dumnezeu, că altfel mânia Sa va veni negreşit asupra noastră şi ne vor înghiţi neamurile păgâne, după cum spune Proorocul Ieremia: „Poporul de sub conducerea conducătorilor s-a pierdut prin cuvintele lor. Aşa zice Dumnezeu prin glasul proorocului: «Păstorii şi-au ieşit din minte şi nu L-au căutat pe Domnul. De aceea toată păşunea le-a rămas necunoscută şi s-au risipit»(Ier. 10:2)”.
În mâinile Domniei voastre se află soarta acestui popor. Să ne facem părtaşi Dumnezeului Celui viu, şi nu altor dumnezei străini, pentru că unitatea unui popor stă în credinţa lucrătoare în Hristos!
Fiţi alături de fiii basarabeni ai acestui neam şi acordaţi-le cetăţenia! Alături de ceilalţi fraţi de suferinţă din asociaţiile foştilor deţinuţi politici şi luptatori anticomunişti îmi ofer cetăţenia mea unui basarabean prigonit. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi Sfânta Sa Înviere să ne găsească uniţi în cugetul adevărului lui Hristos, ca împreună să putem cânta: „Ziua Învierii, popoare să ne luminăm! Şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm! Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi: să iertăm toate pentru Învierea Sa. Şi aşa strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Amin!
Arhimandritul Justin Pârvu,
stareţul mănăstirii Petru Vodă, 14 aprilie, 2009,
Sfânta Marţi a Patimilor Domnului
sursa victor roncea

RUGACIUNE CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS



Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care ai plans pentru Lazar si lacrimi de intristare si de milostivire ai varsat pentru dansul, primeste lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindeca patimile mele.! Cu ranile Tale, tamaduieste ranile mele. Cu Sangele Tau, curateste sangele meu si amesteca in trupul meu mireasma trupului Tau, celui de viata facator. Fierea, cu care vrajmasii Te-au adapat, sa indulceasca amaraciunea cu care potrivnicul m-a adapat. Trupul Tau intins pe Cruce, sa intinda catre Tine mintea mea, cea trasa jos de diavoli. Capul Tau, pe care l-ai aplecat pe Cruce, sa inalte capul meu cel palmuit de potrivnici. Preasfintele Tale maini, pironite de cei faradelege pe Cruce, sa ma traga spre Tine din prapastia pierzarii, precum a fagaduit preasfanta gura Ta. Fata Ta, cea batjocorita cu palmuiri si cu scuipari, sa umple de stralucire fata mea cea intinata in faradelegi. Duhul Tau, pe care l-ai incredintat Tatalui cand erai pe Cruce, sa ma povatuiasca spre Tine, prin harul Tau. Nu am inima plina de durere ca sa te caut; nu am pocainta, nici umilinta, care intoarce pe fii la mostenirea lor; nu am lacrimi mangaietoare, Stapane. S-a intunecat mintea mea cu cele lumesti si nu poate sa caute spre Tine cu durere. S-a racit inima mea de atatea ispite si nu poate sa se infierbante cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, vistierul bunatatilor, daruieste-mi pocainta nestirbita si inima indurerata, ca sa pornesc cu tot sufletul in cautarea Ta; caci fara de Tine ma voi instraina de tot binele. Da-mi asadar, Bunule, harul Tau. Tatal, Care Te-a nascut din sanurile Sale fara de ani si mai inainte de veci, sa innoiasca in mine inchipuirea icoanei Tale. Te-am parasit, Doamne; sa nu ma parasesti. Am iesit de la Tine; iesi in cautarea mea. Du-ma la pasunea Ta. Numara-ma intre oile turmei Tale preaalese. Hraneste-ma impreuna cu ele din verdeata dumnezeiestilor Tale Taine. Caci inima lor curata este salasul Tau si se vede intr-ansa stralucirea descoperirilor Tale. Stralucirea Ta este mangaierea si odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine in necazuri si in toate felurile de chinuri. Acestei straluciri ma invredniceste si pe mine nevrednicul cu harul si cu iubirea de oameni a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in vecii vecilor. Amin.

VIA DOLOROSA (DRUMUL CRUCII) - IERUSALIM


VIA DOLOROSA, NUMITA DRUMUL DURERII, SERPUIESTE PRINTRE STRADUTELE INTORTOCHEATE ALE ORASULUI VECHI AL IERUSALIMULUI, INCEPAND DE LA MANASTIREA "ECCE HOMO" PANA LA MANASTIREA SFANTULUI MORMANT. ESTE DRUMUL TRADITIONAL PARCURS DE IiSUS, PURTANDU-SI CRUCEA, DE LA SALA DE JUDECATA A LUI PILAT, PANA LA GOLGOTA, LOCUL RASTIGNIRII. DRUMUL CRUCII SE INTRERUPE CU 14 POPASURI, FIECARE DINTRE ELE MARCAND UN EVENIMENT SACRU.


PELERINII PASESC PE PIETRELE PE CARE A CALCAT IISUS.





GRADINA GHETSIMANI, LOCUL UNDE IISUS A PETRECUT JOIA MARE, ADICA ULTIMA SA NOAPTE IN LIBERTATE, ESTE DOMINATA DE OPT MASLINI NODUROSI, MACINATI DE TIMP, DESPRE CARE SE SPUNE CA SUNT MARTORI AI ISTORISIRILOR EVANGHELICE.


BISERICA AGONIEI, SAU A TUTUROR NATIUNILOR, UNDE MANTUITORUL ESTE INFATISAT MEDIIND LEGATURA INTRE DUMNEZEU SI UMANITATE.



1. PRIMUL POPAS AL CRUCII MARCHEAZA INCEPUTUL CALVARULUI. UN MINARET REAMINTESTE LOCUL FORTARETEI ROMANE ANTONIA, UNDE IISUS A FOST CONDAMNAT LA MOARTE.

2. ARCUL "ECCE HOMO", UNDE PILAT L-A PREZENTAT PE IISUS MULTIMII, SPUNAND: "PRIVITI OMUL!". MANTUITORULUI I S-A PUS O COROANA DE SPINI SI A FOST IMPINS PE DRUMUL CRUCII.

3. IISUS CADE SUB POVARA CRUCII, PENTRU PRIMA OARA. O CAPELA POLONEZA SI UN BASORELIEF MARCHEAZA ACEST MOMENT.


4. TRADITIA SPUNE CA MAICA DOMNULUI SI-A INTALNIT AICI FIUL, SUB POVARA CRUCII. O CAPELA ARMENEASCA OMAGIAZA DUREREA TUTUROR MAMELOR CARE SI-AU PIERDUT COPIII.


5. AL CINCILEA POPAS, INSEMNAT CU UN PARACLIS FRANCISCAN, ESTE LOCUL IN CARE SIMON DIN CIRENA A FOST SILIT SA DUCA SI EL CRUCEA LUI IISUS.


6. MANASTIREA MICILOR SURORI ALE LUI IISUS S-A RIDICAT ACOLO UNDE VERONICA A STERS SUDOAREA DE PE FATA MANTUITORULUI.

7. CAPELA FRANCISCANA, CARE GAZDUIESTE O COLOANA ROMANA, REAMINTESTE A DOUA CADERE A LUI IISUS, LA IESIREA DIN ORAS.



8. IISUS LE-A CONSOLAT PE FEMEILE DIN IERUSALIM: "NU MA PLANGETI PE MINE, CI PLANGETI-VA PE VOI INSIVA SI PE COPIII VOSTRI". O CRUCE LATINA PE ZIDUL MANASTIRII GRECESTI AMINTESTE POPASUL RESPECTIV.




9. IN FATA CRUCIFICARII SALE, IISUS A CAZUT PENTRU A TREIA OARA.




10. MANTUITORUL A FOST DEZBRACAT DE VESMINTE LA INTRAREA IN BAZILICA.





11. PRINCIPALUL SANCTUAR LATIN A FOST CONSTRUIT PE LOCUL UNDE IISUS A FOST BATUT IN CUIE, PE CRUCE, SUB OCHII MAMEI SALE.



12. DUPA MOARTEA SA IISUS A FOST ASEZAT PE PIATRA DURERII.






13. ALTARUL GRECESC SE AFLA DEASUPRA ROCII CALVARULUI, UNDE AU FOST RIDICATE CRUCILE LUI IISUS SI ALE CELOR DOI TALHARI. INAINTE DE A MURI, MANTUITORUL A STRIGAT: "ELI, ELI, LAMA SABACHTANI ?" (DUMNEZEUL MEU, DUMNEZEUL MEU, PENTRU CE M-AI PARASIT ?)



INTRAREA IN BISERICA SFANTULUI MORMANT.




14. LOCUL CEL MAI SFANT AL CRESTINATATII ADAPOSTESTE MORMANTUL SI MIRACOLUL INVIERII MANTUITORULUI.




FILMUL DE WEEKEND-PATIMILE LUI CHRISTOS

DESIGUR MEL GIBSON..subtitrarile aici
"Sfintilor Arhangheli Mihail si Gabriel, duceti nevrednica mea rugaciune si nevrednicul meu post la bunul Dumnezeu, pentru iertarea pacatelor mele, ale parintilor mei, ale bunicilor mei, ale celor adormiti din neamurile noastre, ale mosilor si stramosilor pana la al noualea neam si-mi daruiti mie implinirea dorintei mele (spui dorinta)".