luni, 31 mai 2010
vineri, 14 mai 2010
Pustnicul de pe Ilva Mare
Parintele Melchisedec Onofrei Silisteanu"Clopotele mele erau talangile oilor"- Torturat bestial in puscariile comuniste, coleg de celula cu parintele Staniloae si alti fruntasi ai elitei bisericesti, sihastrul din Muntii Ilvei traieste azi departe de lume, fericit de singuratatea care il tine
"fata la fata" cu Dumnezeu -
Originar din Vechiul Regat, din comuna Cepari, un sat aflat sub puternica iradiere spirituala a Manastirii Curtea de Arges, parintele Onofrei Silisteanu a luat drumul calugariei in frageda tinerete,simtindu-se atras de Dumnezeu si Maica cea Sfanta inca de la varsta de sase ani.
In Ardeal a ajuns in urma cu unsprezece ani, ctitorind, alaturi de alti frati calugari, puternica manastire nasaudeana Parva-Rebra si mai tanara manastire de maici de la Ilva Mare. Acum traieste retras, pe culmile care despart Nasaudul de Bistrita, intr-o coliba invecinata cu cerul. Un sfant ca-n povesti, cu barba si plete albe, uscat ca iasca si atat de slabit, din cauza posturilor indelungate, incat fuioarele vantului l-ar putea inalta in vazduh.
Asezat pe o buturuga, inconjurat de imparatia de aur si de rugina a toamnei, citeste intr-un ceaslov, ingaduitor cu cei care ii intrerup rugaciunea, venind de departe sa il caute. Si nu sunt putini. Siruri de oameni urca poteca abrupta, slefuind pietrele dealului cu talpile lor. Dar parintele crede ca martiriul credintei trebuie cunoscut de generatiile viitoare si nu se supara cand intrebarile il intorc la anii de inceput.
"De-a biserica"
"Ma trag dintr-o familie de tarani argeseni cu multi copii. Am fost multi frati pe langa mama si tata. Acasa, in Cepari, parintele meu, om cucernic si credincios, ma ducea la biserica in fiecare duminica. Imi amintesc ca azi cum rosteam <
Clopotele mele erau talangile oilor, pe care le sunam, alergand in jurul mesei de rugaciune. Vecinii radeau, zicand: <
Plecat de acasa inainte de a implini optsprezece ani, parintele Onofrei a luat drumul Seminarului Teologic, dar lipsa banilor si saracia parintilor i-au curmat visul preotiei, tatal sau retragandu-l din scoala.
Evenimentele din 23 august 1944, urmate de prigoana comunistilor impotriva celor care propovaduiau credinta in Dumnezeu, l-au indarjit pe adolescentul care isi facuse din rugaciune o lege a vietii.
"Fusese o vreme cand emisiunile de la radio incepeau dimineata cu <
Abia trecut de varsta adolescentei, cu "desaga" credintei in spate, incepe sa propovaduiasca cuvantul Domnului, indemnand oamenii sa nu-si lepede legea stramoseasca, sa nu cada in mrejele otravite ale noii oranduiri comuniste. Urmarit de Securitate ca "instigator", ajunge, nu o data, in beciurile intunecoase si umede, unde e batut "corectional" pana la sange, rupandu-i-se coloana in trei locuri. Dar destinul ursit din nastere trebuia sa fie urmat.
Cu pistolul in ceafa
Parintele Onofrei Silisteanu a facut cincisprezece ani, trei luni si doua zile de puscarie, trecand prin toate schingiuirile morale si fizice practicate la Jilava, Aiud si Gherla, alaturi de alti martiri ai credintei, precum marele iluminat al ortodoxiei, parintele Staniloae.
"Ridicat de Securitate intr-o noapte, am fost locatar in aceeasi celula cu distinsi preoti si profesori universitari, ca Nicolae Margineanu, marele matematician de la Cluj, Iancu Comaneanu, parintele Bocica, Inalt Preasfintia sa Bartolomeu Anania, Monseniorul Ghyka, care, in pofida credintei sale catolice, a fost un mare aparator al ortodoxiei, dar si cu generali ai lui Ion Antonescu.
Am avut bucuria de a asculta intre cei patru pereti ai celulei minunate discutii academice si spirituale, purtate de oameni carora inchisoarea nu le-a putut ingradi libertatea credintei si-a mintii", spune parintele . "M-am apropiat si mai tare acolo de Dumnezeu. M-am indarjit si mai tare in credinta si cred ca asa se explica faptul ca am scapat de la moarte de trei ori. Intr-o zi, la usa celulei au venit doi gardieni, care au strigat: <
Era la Jilava. M-au urcat intr-o duba si m-au dus undeva la marginea Bucurestiului, intr-o padure pustie. M-au somat sa cobor din masina si sa ma intorc cu spatele la ei. Unul din indivizi, pe care mi-l amintesc si astazi cu claritate, desi au trecut de atunci cincizeci de ani, mi-a pus pistolul in ceafa, amenintandu-ma ca ma impusca. Asa incercau sa ne sperie si sa ne zdruncine rezistenta. Singurul lucru pe care am putut sa il fac a fost sa ma rog cu ardoare lui Dumnezeu si Preasfintei Fecioare.
N-a apasat pe tragaci, dar n-a insemnat ca suferinta se ispravea. La scurta vreme, am fost transferat la minele de plumb de la Baia Sprie, unde nu se rezista mai mult de sase luni. Ca sa ne chinuie, ne taiau apa si aerul in abataj. Dupa o jumatate de ora, ne zbateam toti, ca pestii aruncati pe uscat. Intr-o dupa-amiaza, un gardian m-a scos din baraca in care stateam impreuna cu alti detinuti, ducandu-ma in cazemata aflata la poarta lagarului. Cine intra pe usa ei nu se mai intorcea decat intre patru scanduri.
M-a ajutat si atunci Dumnezeu! Un gardian omenos m-a povatuit sa stau nemiscat, intins pe podea, fara sa-l supar pe politrucul care ma ancheta. La revenirea in baraca, de fericire ca m-au vazut in viata, ceilalti detinuti m-au purtat pe brate si-au plans. Solidaritatea lor, sentimentul de fratie pe care il sadise in noi suferinta, m-au facut si pe mine sa plang de emotie si sa-i multumesc fierbinte lui Dumnezeu, ca-mi mai daruise o data viata."
O candela in sihastria din munti
Eliberat din inchisoare in anul 1964, parintele Silisteanu si-a implinit pe mai departe menirea, propovaduind in continuare cuvantul lui Dumnezeu. In amintirea anilor petrecuti in inchisoare, a aprins o candela a recunostintei, care arde nestinsa de peste 38 de ani. A ars la Parva, a ars la Ilva, arde si in sihastria din munti. Pe chilia sa adapostita intr-o casuta de scandura scrie: "Nu va lepadati de Hristos. Feriti-va de 666".
Garbovit de suferintele cumplite ale vietii, dar cu privirea la fel de senina ca lumina cerului care trece prin ea, parintele isi impreuna mainile subtiri si uscate, pregatindu-se sa-si reia rugaciunea. "Pe toata lumea care vine la mine sa o ajut, tuturor celor ce poarta in ei necazuri si suferinte le spun ca singurul care poate sa ii ajute e Dumnezeu.
Puterea mea e doar sa ma rog pentru ei, sa bat la portile milei dumnezeiesti. Sunt batran si moartea ma va cosi si pe mine, asa cum coseste acuma frunzele ramase prin pomi. Dar as vrea sa traiesc, pana va veni Antihristul pe pamant. Nu mai este mult pana atunci. Pe toti ii indemn sa creada fara oprelisti in Hristos si sa se fereasca pe cat pot de numarul 666, care este numarul lui Lucifer."
Cararea ce serpuieste printre dealuri, pana la chilia pustnicului, este batuta zilnic de credinciosi din Bistrita, din Nasaud si Beclean, dar si din alte zone ale tarii, oameni ce cauta alinare in rugaciunile "sfantului", cum ii spun. "Vin la mine oameni din toate categoriile sociale: avocati, doctori, profesori si oameni simpli, de la tara, impovarati de un trai sub limita rezistentei umane. A venit la mine si o fata, care si-a dorit sa intre la facultate si sa-si implineasca visul de a deveni avocata. Acum este plecata in America, o tara insemnata cu 666. Cei de acolo vor fi primii pe care Dumnezeu ii va pedepsi la a doua lui venire pe pamant."
Intrevederea din varful dealului s-a sfarsit. Soarele a alunecat dupa munte si umbra aduce miros de brume. Privesc in urma, de pe poteca ce coboara la vale, si parintele Onofrei e tot acolo, pe buturuga, cu mainile impreunate in rugaciune si psaltirea deschisa larg, pe genunchi. O pala de vant ii flutura pletele si poalele hainei, pregatindu-se sa il ridice in vazduh.
Cosmin Grad
marți, 11 mai 2010
Părintele Irineu Curtescu
Predici
- Predica la pomenirea Sfantului si Dreptului Evdochim (31 Iulie)
- Duminica Ortodoxiei
- Femeile mironosite
- Sfintii Ioachim si Ana
- Intrarea in Biserica a Maicii Domnului
- Ceasul cel din urma
- Despre Sfanta Treime
- Sf. Paisie Velicicovski
- Sf. Eustratie - - punctul culminant al durerii
- Taierea capului Sf Ioan Botezatorul
- Despre pacat
- Despre vamile vazduhului
- Despre cum sufereau martirii
- Sf. Efrem Sirul
- Despre judecata
La Mănăstirea Antim
Părintele Irineu Curtescu, ţinând predică pentru Sfânta Teodora de la Sihlă, şi împărţind apoi plăcinte calde credincioşilor, pe 6 august 2008. Fotografiile sunt făcute cu telefonul mobil.
Odată, Părintele i-a zis unei surori de mănăstire: “Te-ai dus la mânăstire ca să sfinţeşti locul, nu să-l spurci!”
***
Aceleiaşi surori: “Să vii prima la biserică, la sfintele slujbe, şi să pleci ultima!”
***
L-am întrebat odată pe Părinte:
-”Părinte, ce să fac, nu mă lasă în pace gândurile rele!”
La care Părintele a răspuns:
-”Dacă ai fi pe punctul să te îneci, nu cred că ai sta mută. Îţi spun eu că ai striga, şi încă cum! Aşa şi acum, strigă la Dumnezeu!”
***
Altă dată, Părintele mi-a zis: “Să te îngrijeşti mereu ca să-i placi lui Dumnezeu cât mai mult, pentru că nu o să rămâi nici cu mama, nici cu tata, nici cu mine, nici cu altcineva, ci doar cu Dumnezeu. Viaţa e aşa de scurtă, şi după aceea suntem singuri cu Dumnezeu”.
***
M-am dus odată plângând la Părintele şi i-am zis:
-”Părinte, o prietenă m-a dezamăgit foarte tare, aveam încredere în ea ca într-o soră şi ea m-a părăsit!”
La care Părintele a zis: “Ce bine-mi pare! Da’ ce bine-mi pare! Măcar aşa poate o să te înveţi minte să nu-ţi mai pui nădejdea în om, ci doar în Dumnezeu! Căci blestemat este cel care îşi pune nădejdea în om!”
“Nu vă încredeţi în prieteni şi în cel de aproape nu vă puneţi nădejdea şi de aceea care se sprijină pe pieptul tău păzeşte cuvintele gurii tale! Ci eu numai spre Domnul voi aţinti privirea, în Domnul Dumnezeul meu îmi voi pune nădejdea şi Dumnezeul meu mă va asculta.” (Miheia capitolul 7, versetele 5 şi 7)
***
“Pocăinţa este necesară tuturor, în toată vremea!” (Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, 2002)
Alte articole pe acest blog despre Părintele Irineu sau cu poza sfinţiei sale găsiti aici, aici si aici.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
